Comisia de Apărare a Camerei aşteaptă opinia Guvernului pe tema recalculării pensiilor militarilor

Preşedintele Comisiei pentru Apărare din Camera Deputaţilor, Costică Canacheu, a declarat, luni, că iniţiativa de recalculare a pensiilor militarilor, care a trecut tacit de Senat, va fi discutată în Comisie săptămâna viitoare, aşteptându-se un punct de vedere al Guvernului.
Economica.net - mar, 22 mai 2012, 04:34
Comisia de Apărare a Camerei aşteaptă opinia Guvernului pe tema recalculării pensiilor militarilor

El a precizat că propunerea legislativă are impact bugetar estimat la aproximativ 60 de milioane de lei pentru acest an.

„Opinia mea e că nu sunt resurse. Acum, dacă Guvernul va găsi o soluţie favorabilă… Dacă se găsesc banii fără afectarea principiului legii şi ordonanţei, care au reglementat împreună sistemul de pensii votat de coaliţia majoritară de până acum trei săptămâni, evident că nu avem nicio obiecţie, mai ales din perspectiva opririi întoarcerii banilor de la cei care au primit în anul 2011 cuantumul mai mare al pensiei. Noi suntem pentru menţinerea acestui sistem şi, dacă sunt resurse financiare, să nu se reţină banii în plus pe care i-au primit în anul 2011 pensionarii din sistemul de apărare şi ordine publică”, a explicat Canacheu.

El a adăugat că, în această şedinţă, Comisia a discutat şi problema încadrării noilor generaţii de absolvenţi, care pune în dificultate reîncadrarea militarilor pensionaţi. „Am discutat, în finalul şedinţei, şi avem aceeaşi soluţie pentru săptămâna viitoare: să primim un punct de vedere. În sistemul de apărare, e o problemă cu încadrarea generaţiilor noi de absolvenţi. Această posibilitate de a încadra din nou pensionari s-ar putea să pună în dificultate încadrarea absolvenţilor din unităţile de învăţământ de la Apărare, de la administraţie şi afaceri interne”, a precizat democrat-liberalul.

El a spus că Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Administraţiei şi Internelor au cerut o amânare în această problemă, pentru a putea găsi surse de finanţare.

„Ce am constatat: Ministerul de Finanţe, care a vorbit primul, a spus că cere o amânare de două săptămâni. Era mandatat domnul viceprim-ministru şi ministru al Finanţelor, domnul Florin Georgescu, să ceară această amânare, pentru că e bine ştiut că propunerea legislativă are impact bugetar de aproximativ 60 de milioane de RON pentru acest an, pentru că propunerea legislativă spune ca sumele să fie acordate acelor pensionari până la 31 decembrie 2012. În acest sens, a vorbit şi reprezentantul MAI, care a menţionat că în buget nu au aceste sume şi, ca urmare, şi dânşii cer amânarea pentru un punct de vedere al Guvernului. Am ascultat punctele de vedere ale reprezentanţilor instituţiilor din sistemul de apărare şi securitate, au fost aici şi Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere şi Sindicatul Militarilor Disponibilizaţi, şi-au prezentat şi dânşii punctele de vedere. Concluzia Comisiei a fost că se convoacă o şedinţă pentru săptămâna viitoare, în situaţia în care vom avea un punct de vedere de la Guvern. Nu l-am avut astăzi punctul de vedere al Guvernului, aşa că nu am putut decide nimic, decât această convocare a comisiilor comune, Apărare şi Muncă, de la Camera Deputaţilor, pentru săptămâna viitoare. Guvernul trebuia să ne trimită acest punct de vedere”, a mai menţionat deputatul PDL Costică Canacheu.

El a adăugat că suma preconizată pentru anul viitor este de 120 de milioane de lei şi, la fel ca cea pentru 2011, trebuie explicitată. Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Gheorghe Gherghina, a prezentat un punct de vedere neoficial, în care solicita amânarea dezbaterii.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...