Igaş: Dacă va fi arestat, Apostu trebuie exclus imediat din PDL

Traian Igaş a declarat, referindu-se la cazul primarului Sorin Apostu, că democrat-liberalii care au încălcat legea trebuie excluşi din partid. Ministrul de Interne, spre deosebire de alţi membri PDL, nu şi-a mai nuanţat declaraţia şi a precizat că justiţia trebuie lăsată să se pronunţe.
Economica.net - J, 10 nov. 2011, 14:21

„Cei care au încălcat legea sigur că trebuie să dea socoteală pentur acest lucru, iar noi ca partid atunci când avem asemenea situaţii trebuie să luăm măsura de excludere a lor din partid”, a declarat Traian Igaş referindu-se la reţinerea lui Sorin Apostu.

Deputatul PDL Cezar Preda a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că organizaţia clujeană a partidului este una dintre cele mai puternice organizaţii ale formaţiunii şi că PDL este afectat „foarte mult” de dosarul de corupţie în care este învinuit primarul Sorin Apostu, şi „cu atât mai mult premierul”.

Primarul din Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a fost reţinut miercuri de procurorii DNA. Democrat-liberalul Sorin Apostu este acuzat de luare de mită în formă continuată.

Apostu este cunoscut ca un personaj apropiat preşedintelui PDL Emil Boc. De altfel, Apostu este cel care l-a înlocuit pe Boc la Primăria Cluj-Napoca.

Te-ar mai putea interesa și
Surpriză! Nuclearelectrica renunță momentan la planul de a vinde energie pe termen foarte lung. Licitațiile care trebuia să înceapă azi au fost oprite
Surpriză! Nuclearelectrica renunță momentan la planul de a vinde energie pe termen foarte lung. Licitațiile care trebuia ...
Sesiunile de licitație în baza cărora Nuclearelectrica, operatorul centralei de la Cernavodă, voia să vândă energie timp de 20 de ani din 2027 încolo, pe baza unor contracte de tip PPA, au......
Trump vrea să îşi întărească controlul asupra cercetării biomedicale (media)
Trump vrea să îşi întărească controlul asupra cercetării biomedicale (media)
Preşedintele american Donald Trump încearcă să îşi consolideze controlul asupra cercetării biomedicale, Casa Albă ...
Vânzările mondiale de roboţi umanoizi au ajuns la 7.000 de unităţi anul trecut
Vânzările mondiale de roboţi umanoizi au ajuns la 7.000 de unităţi anul trecut
Aproximativ 7.000 de roboţi umanoizi au fost vânduţi anul trecut în întreaga lume, pentru a fi utilizaţi în sectorul ...
Societe Generale şi-a îmbunătăţit ţinta de profitabilitate, până la cel puţin 13%, în noul plan strategic
Societe Generale şi-a îmbunătăţit ţinta de profitabilitate, până la cel puţin 13%, în noul plan strategic
Societe Generale şi-a îmbunătăţit un important indicator de performanţă la orizontul anului 2029 şi în paralel va ...