Clienţii BCR Banca pentru Locuinţe au mai primit 20 de mil lei de la stat în contul primei pe 2010

Clienţii BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL) au încasat recent o nouă tranşă de 20,1 milioane de lei din prima de stat aferentă anului 2010, plăţile însumând până în prezent 61 de milioane lei dintr-un total cuvenit de 65,7 milioane lei.
Economica.net - mie, 23 mai 2012, 09:33
Clienţii BCR Banca pentru Locuinţe au mai primit 20 de mil lei de la stat în contul primei pe 2010

„Până în prezent, de la înfiinţarea BCR BpL, clienţii au beneficiat de echivalentul a peste 25 milioane euro (108,7 milioane lei). Prima de stat în vederea îmbunătăţirii condiţiilor lor locative, prin achiziţia de locuinţe sau prin modernizarea, renovarea sau reabilitarea locuinţelor existente”, se arată într-un comunicat al BCR remis MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanţiilor băncii, clienţii BCR BpL au de încasat de la stat prime aferente anului trecut de peste 100 de milioane de lei.

Statul Român acordă prima de stat pentru toţi cetăţenii români care doresc să investească în domeniul locativ şi economisesc pe baza contractelor de economisire-creditare încheiate cu băncile pentru locuinţe. Prima reprezintă 25% din economiile anuale ale clienţilor, dar nu poate depăşi echivalentul în lei a 250 euro /an/client.

„Prin acordarea primei de stat pentru clienţii sistemului de economisire-creditare, statul român reconfirmă susţinerea constantă a acestui program, încă de la implementarea sa în România. Statul a înţeles beneficiile acestui sistem în perioadele de criză economică, respectiv faptul că generează creştere economică sustenabilă şi nu implică nici un fel de risc valutar sau de rata a dobânzii pentru clienţi. Eficienţa sistemului de economisire-creditare pentru domeniul locativ a fost dovedită în ţările cu tradiţie în domeniu, dintre care menţionez Austria, cu o istorie de peste 80 de ani a sistemului şi un grad de acoperire a pieţei de peste 60% din populaţie, dar şi Cehia, unde funcţionează de 20 de ani şi acoperă cca. 50% din populaţie”, a declarat Alexandru Ciobanu, preşedintele BCR Banca pentru Locuinţe, citat în comunicat.

Până la finalul anului 2011, produsele de economisire-creditare au atras la BCR BpL numeroşi clienţi noi, portofoliul de contracte depăşind un sfert de milion de clienţi (contracte) active, pentru care depozitele totale au depăşit 860 milioane lei.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile de securitate şi de apărare
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile ...
Războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă în continuare împotriva Ucrainei, împreună cu atacurile hibride continue împotriva democraţiei noastre occidentale, reprezintă o ameninţare......
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia-Ramona Boghiu a fost numită vineri în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ...
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
În timp ce în Tulcea s-au mobilizat peste 100 de medici veterinari care monitorizează patru focare, Organizația Mondială ...
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza aplicabilă motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare ...