Papademos: Nu poate fi exclusă o planificare a ieşirii Greciei din zona euro

Premierul în exerciţiu Lucas Papademos a declarat miercuri că nu poate exclude o planificare a ieşirii ţării din zona euro, avertizând că dacă se va ajunge la această situaţie ţările din afara euro ar putea fi afectate, informează AFP.
Economica.net - mie, 23 mai 2012, 10:13
Papademos: Nu poate fi exclusă o planificare a ieşirii Greciei din zona euro

‘Deşi un astfel de scenariu este puţin probabil şi nu este de dorit nici pentru Grecia, nici pentru alte ţări, nu putem exclude faptul că au loc pregătiri pentru a contracara potenţialele consecinţe ale ieşirii Greciei din zona euro’, a afirmat Lucas Papademos în ediţia de miercuri a Wall Street Journal.

‘Riscul ca Grecia să iasă din euro este real’ şi acest lucru depinde de susţinerea sau nu a grecilor faţă de ‘aplicarea continuă a programului economic’ cerut de UE, FMI şi BCE, a subliniat Lucas Papademos.

Papademos a menţionat estimări referitoare la costul ieşirii Greciei din euro între 500 de miliarde şi 1.000 de miliarde de euro, incluzând impactul asupra pieţelor, efectele de contagiune şi degradare a economiei.

‘Anumite calcule pe care le-am văzut sugerează că inflaţia ar putea ajunge între 30 şi 50%’, a adăugat el.

Grecia se pregăteşte pentru noi alegeri legislative prevăzute pentru 17 iunie, după impasul politic care a urmat scrutinului de la 6 mai, dominat de un vot în care au fost sancţionate partidele susţinătoare ale planului de austeritate.

Liderii europeni au avertizat Grecia că nu va mai putea beneficia de sprijin internaţional decât cu condiţia ca guvernul ales în urma alegerilor din iunie să continue reformele începute.

Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump, criticat după ce i s-a văzut eticheta sacoului: Susţinătorul „America First” purta un costum ieftin al unui brand ce produce în Asia
Donald Trump, criticat după ce i s-a văzut eticheta sacoului: Susţinătorul „America First” purta un costum ieftin ...
O simplă etichetă a contrazis discursul preşedintelui american. Donald Trump, un fervent susţinător al conceptului „Made in USA”, a fost fotografiat la un miting electoral purtând un costum......
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Retailerul suedez de mobilă IKEA a introdus prețuri cu până la 25% mai mici la unele produse comercializate în magazinele ...
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor ...
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...