Bursa era în stagnare la mijlocul şedinţei, pe o lichiditate redusă

Bursa de la Bucureşti a recuperat scăderea de la deschidere şi la mijlocul şedinţei era în stagnare, însă cei mai mulţi investitori au continuat să lipsească de la tranzacţionare, astfel că lichiditatea a fost de doar 3,6 milioane lei.
Economica.net - mie, 23 mai 2012, 11:00
Bursa era în stagnare la mijlocul şedinţei, pe o lichiditate redusă

În primele minute piaţa a scăzut cu 0,8% şi a fluctuat nesemnificativ la acest nivel până la ora 12:00, când a început să recupereze lent corecţia. După ora 12:30 indicele general BET-C a trecut pentru scurt timp pe verde.

La ora 13:00, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere nesemnificativă, cu doar 0,14%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic menţineau indicele BET-NG la nivelul de marţi.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a coborât cu 1,13%.

Totodată, indicele extins al Bursei, BET-XT, a scăzut cu 0,35%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Acţiunile Azomureş (AZO) au avansat cu 7,11%, la 2,185 lei, după anunţul ofertei de preluare în care noul acţionar majoritar, traderul elveţian de îngrăşăminte şi cereale Ameropa Holding, propune un preţ cu aproape 9% peste cotaţia precedentă de la bursă. Ameropa vrea să preia 24,12% din acţiunile combinatului chimic, pentru 281,7 milioane lei (63,3 milioane euro), şi a prezentat un preţ de 2,22 lei/acţiune.

La mijlocul şedinţei, titlurile Azomureş consemnau al doilea rulaj din piaţă, de 906.000.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de doar 3,6 milioane lei (829.000 de euro), valoare cu 5% sub rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 3,8 milioane lei (860.000 de euro).

Titlurile Fondului Proprietatea au continuat să fie cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 1,1 milioane lei, şi au asigurat aproape o treime din rulajul bursei. Preţul acestor acţiuni a scăzut cu 1,24%, la 0,4928 lei.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 2%, din cauza neîncrederii investitorilor în capacitatea liderilor UE de a înregistra progrese notabile în combaterea crizei datoriilor, la summitul de miercuri. Şefii de stat sau de guvern din UE se întâlnesc miercuri la Bruxelles, unde vor discuta, printre altele, ideea de emitere de obilgaţiuni europene garantate de guvernele din zona euro pentru a sprijini proiecte de infrastructură şi alte investiţii care ar putea ajuta creşetrea economică.

Noul preşedinte francez Francois Hollande este cel mai vizibil susţinător al propunerii, în timp ce cancelarul german Angela Merkel este principalul opozant.

Te-ar mai putea interesa și
Taiwanul raportează reluarea acțiunilor ofensive chineze, la o zi după ce secretarul american Antony Blinken a părăsit Beijingul
Taiwanul raportează reluarea acțiunilor ofensive chineze, la o zi după ce secretarul american Antony Blinken a părăsit ...
Taiwanul a raportat sâmbătă o reluare a activităţii militare chineze în apropierea insulei, 12 avioane trecând linia mediană sensibilă a strâmtorii Taiwan, la o zi după ce secretarul de......
Guvernul american a înființat comitet consulativ privind folosirea sigură a inteligenței artificiale
Guvernul american a înființat comitet consulativ privind folosirea sigură a inteligenței artificiale
Directorii OpenAI, Microsoft şi Google se numără printre cei mai importanţi membri ai unui nou consiliu federal înfiinţat ...
Scenaristul Aaron Sorkin pregătește un nou film cu privire la rolul Facebook în atacul asupra Capitolului din 6 ianuarie 2021
Scenaristul Aaron Sorkin pregătește un nou film cu privire la rolul Facebook în atacul asupra Capitolului din 6 ianuarie ...
Aaron Sorkin, scenaristul premiat cu Oscar pentru "The Social Network", pregăteşte un nou film care va explora responsabilitatea ...
Ion Sterian (Transgaz): Companiile româneşti ar trebui să iasă în lume. Au început să apară oportunități. Îmi doresc să mergem în Africa alături de companiile din Turcia
Ion Sterian (Transgaz): Companiile româneşti ar trebui să iasă în lume. Au început să apară oportunități. Îmi ...
Companiile româneşti ar trebui să iasă în lume, pentru că au început să apară multe oportunităţi, ca de exemplu ...