UniCredit şi Intesa Sanpaolo au ieşit din acţionariatul London Stock Exchange

UniCredit şi Intesa Sanpaolo, cele mai mari bănci italiene, au vândut miercuri participaţia de 11,5% pe care o deţin la London Stock Exchange, operatorul burselor de la Londra şi Milano, pentru 370 milioane euro, transmtie Reuters.
Economica.net - mie, 23 mai 2012, 11:07
UniCredit şi Intesa Sanpaolo au ieşit din acţionariatul London Stock Exchange

Cele două bănci au obţinut un preţ de 960 pence pe acţiune, la pragul de jos al intevalului de 960 pence – o liră vizat pentru vânzarea iniţiată marţi. UniCredit a obţinut, astfel, 197,6 milioane euro pentru participaţia de 6,1% deţinută la LSE, iar Intesa a încasat 172,5 milioane euro pentru pachetul de 5,4% din acţiunile operatorului bursier.

UniCredit a precizat că tranzacţia va contribui cu aproximativ 120 milioane euro la profitul net, în timp ce Intesa Sanpaolo a înregistrat un câştig de capital de 105 milioane euro.

UniCredit şi Intesa erau al treilea, respectiv al patrulea mare acţionar al LSE, dobândind participaţiile în urma preluării bursei de la Milano de către London Stock Exchange în 2007, într-o tranzacţie de 1,6 miliarde euro.

La data achiziţiei, investitorii italieni aveau o participaţie cumulată de 28% la London Stock Exchange, erodată cu timpul prin mai multe vânzări. După ieşirea UniCredit şi Intesa din acţionariat, italienii vor mai deţine doar 3% din titlurile operatorului.

Preţul de vânzare a fost cu 5,6% sub cotaţia bursieră a LSE de la sfârşitul şedinţei de marţi. Acţiunile operatorului bursier s-au depreciat miercuri cu 7%.

Massimo Capuano, unul dintre arhitecţii vânzării operatorului bursei de la Milano, a părăsit în 2010 funcţia de director general adjunct al LSE după divergenţe cu directorul general Xavier Rolet.

Şeful Consob, autoritatea italiană de reglementare a pieţelor financiare, a declarat recent că fuziunea Borsa Italiana cu LSE a dezamăgit atât în Italia, cât şi la Londra.

Principalii acţionari ai LSE sunt acum Borse Dubai, cu 20,6%, şi Qatar Investment Authority, cu 15,.1%.

În contextul crizei datoriilor de stat şi noilor reglementări bancare internaţionale, băncile din Italia şi din alte state europene trec printr-un proces de reorganizare profundă, renunţând la active şi operaţiuni non-strategice pentru a-şi întări poziţia financiară.

Grupul britanic Barclays a anunţat miercuri vânzarea participaţiei de 20% deţinută la fondul american BlackRock, cel mai mare asset manager din lume, pentru 5,5 miliarde dolari, sub preţul pieţei.

Te-ar mai putea interesa și
Bombardat pentru a şaptea noapte la rând, Iranul ameninţă cu declanşarea unei „ofensive totale”
Bombardat pentru a şaptea noapte la rând, Iranul ameninţă cu declanşarea unei „ofensive totale”
 SUA au bombardat Iranul pentru a şaptea noapte consecutivă vineri spre sâmbătă iat Teheranul a ripostat din nou lovind ţinte în Iordania, Kuweit şi Bahrein şi ameninţând că va trece la......
Noi scumpiri la carburanți azi, și e posibil să urmeze și altele. Cât costă acum benzina și motorina
Noi scumpiri la carburanți azi, și e posibil să urmeze și altele. Cât costă acum benzina și motorina
OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a majorat în final și ea prețurile carburanților în această ...
În ce stadiu sunt proiectele de energie regnerabilă ale Electrica, pentru care a emis obligațiuni de 500 de milioane de euro
În ce stadiu sunt proiectele de energie regnerabilă ale Electrica, pentru care a emis obligațiuni de 500 de milioane de ...
Electrica, unul dintre marile grupuri de distribuție și furnizare a energiei electrice, care își construiește acum și ...
O uzină cu peste 100 de ani de istorie din București se pregătește de demolarea parțială. În loc va apărea un cartier monumental VIDEO
O uzină cu peste 100 de ani de istorie din București se pregătește de demolarea parțială. În loc va apărea un cartier ...
ELCEN așteaptă să obțină avizele de demolare pentru o parte din activele vechi ale CET Grozăvești, pentru a face loc ...