Angela Merkel: Aderarea în etape a României la spaţiul Schengen este posibilă

Cancelarul german Angela Merkel consideră că aderarea în etape a României la spaţiul Schengen este o posibilitate, chiar dacă nu toate statele membre UE vor să dea curs acestui plan.
Economica.net - J, 10 nov. 2011, 14:50

„În ceea ce priveşte Schengen, Germania şi Franţa au propus un plan în mai multe etape care e acceptat şi de România. Nu toate statele membre vor să dea curs acestui plan, dar noi credem că această abordare etapizată în privinţa spaţiului Schengen e o posibilitate şi putem să avem un spaţiu comun”, a declarat Angela Merkel, într-o conferinţă comună cu şeful statului român, Traian Băsescu.

Cancelarul german a mai precizat că, în discuţiile cu preşedintele Băsescu, a abordat şi situaţia internaţională prin prisma crizei economice, punctând importanţa colaborării pe această temă între cele 27 de state membre UE, fie că sunt sau nu şi membre ale zonei euro, relatează Agerpres.

În declaraţia sa, cancelarul german a menţionat că minoritatea germană din România este un punct de legătură între cele două ţări şi că relaţiile bilaterale foarte bune trebuie consolidate.

Te-ar mai putea interesa și
Surpriză! Nuclearelectrica renunță momentan la planul de a vinde energie pe termen foarte lung. Licitațiile care trebuia să înceapă azi au fost oprite
Surpriză! Nuclearelectrica renunță momentan la planul de a vinde energie pe termen foarte lung. Licitațiile care trebuia ...
Sesiunile de licitație în baza cărora Nuclearelectrica, operatorul centralei de la Cernavodă, voia să vândă energie timp de 20 de ani din 2027 încolo, pe baza unor contracte de tip PPA, au......
Trump vrea să îşi întărească controlul asupra cercetării biomedicale (media)
Trump vrea să îşi întărească controlul asupra cercetării biomedicale (media)
Preşedintele american Donald Trump încearcă să îşi consolideze controlul asupra cercetării biomedicale, Casa Albă ...
Vânzările mondiale de roboţi umanoizi au ajuns la 7.000 de unităţi anul trecut
Vânzările mondiale de roboţi umanoizi au ajuns la 7.000 de unităţi anul trecut
Aproximativ 7.000 de roboţi umanoizi au fost vânduţi anul trecut în întreaga lume, pentru a fi utilizaţi în sectorul ...
Societe Generale şi-a îmbunătăţit ţinta de profitabilitate, până la cel puţin 13%, în noul plan strategic
Societe Generale şi-a îmbunătăţit ţinta de profitabilitate, până la cel puţin 13%, în noul plan strategic
Societe Generale şi-a îmbunătăţit un important indicator de performanţă la orizontul anului 2029 şi în paralel va ...