Blănculescu: Deprecierea leului, influenţată mai mult de ceea ce se întâmplă în plan extern

Deprecierea leului faţă de euro este influenţată mai mult de ceea ce se întâmplă în plan internaţional decât în piaţa internă în condiţiile în care situaţia din Grecia afectează toate valutele naţionale, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele societăţii Consultanţă şi Investigaţii Financiare, Ionel Blănculescu.
Economica.net - mie, 23 mai 2012, 13:17
Blănculescu: Deprecierea leului, influenţată mai mult de ceea ce se întâmplă în plan extern

„Ceea ce se întâmplă în Grecia este un moment important, care va decide asupra trendului cursului în România. Cursul este acum mai slab influenţat de ceea ce se întâmplă pe plan intern şi mai mult de ceea ce avem pe plan internaţional. Dacă Grecia va intra în incapacitate de plată, într-un faliment controlat, chiar înainte de alegerile din 17 iunie, atunci desigur leul va suporta o lovitură de nemeritat, care îl va aduce către un curs de 4,5 – 4,6 lei faţă de euro”, a precizat analistul economic.

Acesta consideră că mediul de afaceri şi investitorii cunosc piaţa internă şi faptul că România se află în campanie electorală, temerile existând mai mult faţă de zona euro, de situaţia din Grecia şi deciziile care vor fi luate la Consiliul European de la Bruxelles.

„Ce se întâmplă pe piaţa internă sunt lucruri recunoscute de mediul de afaceri şi de investitori. Suntem în campanie electorală şi tot ceea ce se spune nu prea contează pentru mediul economic la momentul acesta. În schimb, există această temere care se generalizează la nivelul zonei euro, iar investiţiile se mută în alte zone mai sigure. Volatilitatea este foarte mare şi poate fi generată de deciziile de la Consiliul informal, de intrarea Greciei în faliment şi în incapacitate de plată, dar şi de alegerile din Grecia. Va fi cerere de euro, ceea ce va duce la devalorizarea monedei naţionale. Eu văd Grecia într-o situaţie fără ieşire din punct de vedere politic, iar dacă stânga radicală va câştiga, nu ne vom putea aştepta decât la elemente care să afecteze şi mai mult starea din România”, a explicat Blănculescu.

Analistul economic consideră că la summitul informal al Consiliului European de la Bruxelles va avea loc o reconfigurare a acestui consiliu, încercându-se mutarea centrului de greutate de pe austeritatea promovată de Germania, pe alte măsuri proactive de creştere economică susţinute de axa latină formată din Franţa, Italia şi Spania.

„Pentru prima dată vom asista la un gen de reconfigurare a acestui consiliu, unde axa latină formată din Franţa, Spania şi Italia, sprijinită de SUA şi China, va încerca să mute centrul de greutate de pe austeritatea promovată de Germania, pe alte măsuri proactive de creştere economică. La reuniunea G8, Obama a făcut recomandări ca UE să se orienteze către creştere economică, dar respectând şi disciplina bugetară. Totodată, a recomandat crearea de scuturi de protecţie în jurul statelor care funcţionează cum trebuie, dar care sunt afectate de nervozitatea pieţei globale. România poate fi inclusă în această categorie, pentru că îşi face temele, reacţionează cum trebuie, dar este afectată din cauza situaţiei din Grecia. La acest consiliu vom vedea cum pot fi împletite cele două dimensiuni, cea de austeritate şi cea de creştere economică”, a subliniat analistul economic.

Pe de altă parte, Ionel Blănculescu a afirmat că la reuniunea de la Bruxelles se va încerca şi modificarea statutului Băncii Central Europene.

„BCE va garanta depozitele din băncile europene şi va asigura lichiditatea acestora. Există deja un plan prin care BCE va asigura 100 de miliarde de euro pentru băncile din Grecia, care sunt supuse panicii şi retragerilor necontrolate. Revine la masa Consiliului European şi problema eurobondurilor, Germania fiind până acum împotriva emiterii acestora, pentru că vor aplatiza randamentele. Va exista un singur randament pentru aceste eurobonduri, ceea ce înseamnă că vor fi amestecate statele performante, cu cele neperformante şi datoare, ceea ce nu le convine statelor puternice din UE. Va fi un singur randament, dar care nu va mai fi zero, cum este la nivelul Germaniei, ci de 4-5, adică o medie din UE”, a explicat Ionel Blănculescu.

În opinia analistului economic, un impact asupra României va avea şi Consiliul formal din 28 iunie, unde deciziile se vor lua şi în funcţie de rezultatele alegerilor din Grecia din 17 iunie, când ţara va decide dacă mai rămâne sau nu în zona euro.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Uniunea Europeană şi Ucraina au deschis marţi un nou cluster al negocierilor de aderare, referitor la relaţiile externe, un nou pas către integrarea ţării în structurile europene, a anunţat......
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Autorităţile ruse au anunţat marţi că se pregătesc să redirecţioneze transporturile de cereale din Marea Azov, după ...
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor cu afaceri de peste 7 mil euro
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor ...
Raiffeisen Bank România lansează Raiffeisen Treasury Flex, un pachet integrat de produse și servicii dedicat exclusiv ...
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite (viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Cosmin Marinescu)
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite ...
Politicile economice pot conduce la direcţii greşite, a căror corectare poate necesita costuri vreme de decenii, în lipsa ...