Nemţii nu mai vor Grecia în zona euro – sondaj

O majoritate a germanilor se pronunţă atât împotriva eurobondurilor, care ar permite statelor din zona euro să lanseze împrumuturi comune de pe pieţe, cât şi împotriva menţinerii Greciei în zona euro, potrivit unui sondaj publicat vineri, relatează AFP.
Economica.net - vin, 25 mai 2012, 11:52
Nemţii nu mai vor Grecia în zona euro - sondaj

Potrivit Politbarometer, realizat pentru postul de televiziune ZDF, 79% dintre persoanele interogate se declară împotriva euroobligaţiunilor, urmând, astfel, linia promovată de cancelarul Angela Merkel, care şi-a reînnoit opoziţia faţă de un asemenea proiect, în cursul unui summit informal al Uniunii Europene (UE), marţi.

Doar 14% se declară favorabili acestui proiect, dorit de către preşedintele francez François Hollande.

În plus, neîncrederea germanilor în Grecia câştigă şi mai mult teren, aproximativ 60% dintre ei declarându-se împotriva menţineri acestei ţări în zona euro. În noiembrie, potrivit aceluiaşi studiu, o proporţie de 49% dintre germani vreau o retragere a Greciei, aflată în mare dificultate. Doar 31% dintre germani doresc ca această ţară să rămână în zona euro.

De asemenea, jumătate dintre persoanele chestionate percep mai degrabă euro ca pe un dezavantaj pentru Germania, în timp ce 45% sunt de părerea contrară, şi anume că moneda unică europeană prezintă mai degrabă avantaje pentru Germania.

Studiul a fost realizat în perioada 22-24 mai, asupra unui număr de 1.312 persoane cu drept de vot, selectate aleator. Aceste persoane au fost chestionate telefonic.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai bogat om din lume: E timpul ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei – Ce spune Elon Musk
Cel mai bogat om din lume: E timpul ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei – Ce spune Elon Musk
Miliardarul Elon Musk şi-a reiterat joi apelul pentru plecarea preşedintelui Volodimir Zelenski de la conducerea Ucrainei, pe fondul tot mai multor întrebări cu privire la sprijinul Statelor......
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ASF
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ...
Piaţa obligaţiunilor municipale din România are un potenţial ridicat de dezvoltare, în condiţiile în care valoarea ...
Companiile care angajează în Q4: cum își extind spațiile de lucru
Companiile care angajează în Q4: cum își extind spațiile de lucru
Dacă firma ta face angajări în ultimul trimestru al anului, ești într-un grup mai mic decât ai crede. În studiul ManpowerGroup ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni din 2026 – date INS
Producţia industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni din 2026 – date INS
Producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 3,4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară ...