Iluzia ieşirii din criză a Europei

După ani de zile de economisiri, creşterea economică revine pe buzele a tot mai numeroşi analişti, fiind şi subiectul principal al celui mai recent summit european.
Economica.net - vin, 25 mai 2012, 14:26
Iluzia ieşirii din criză a Europei

Susţinătorii ideii de creştere plasează însă revirimentul economic în totală opoziţie cu politica de consolidare, spunând că prima reprezintă singura soluţie împotriva crizei.

Gata cu austeritatea?

Contestatarii măsurilor drastice de austeritate, care au generat ample proteste în majoritatea statelor europene, dar şi în lume, s-au bucurat de încurajarea indirectă a nolui preşedinte francez, François Nicolas Hollande. Cei care nu au fost niciodată de acord cu politica de austeritate pun acum sub presiune Germania, lăsând să se înţeleagă că doar creşterea economică poate scoate continentul european din criză, măsurile de economisire nefăcând altceva decât să agraveze şi mai mult situaţia.

Nimeni nu are însă ceva împotriva creşterii economice, cu atât mai puţin cancelara germană, Angela Merkel. Însă politicienii par a avea o perspectivă diferită asupra modului în care poate fi realizată creşterea. Bunăoară, există o diferenţă majoră între o creştere economică rezultată din reforme – care fac o ţară competitivă – şi aruncarea cu bani publici pentru aţâţarea unui foc de paie, respectiv consumul, prin crearea de noi datorii, după cum par a suna unele propuneri, scrie Deutsche Welle

Solidaritatea fără garanţii este imposibilă

La fel de greu de acceptat este şi ideea eurobondurilor, respinsă vehement de Angela Merkel. Germania s-a declarat împotriva emiterii de obligaţiuni comune, considerând că acest pas ar spori presiunea pieţei asupra ţărilor din zona euro cu deficite bugetare, oferindu-le o viată mai uşoară, garantată de ratingul de ţară solid al Germaniei. De ce s-ar mai strădui Italia şi Spania să economisească dacă nu ar mai fi disciplinate prin impunerea unor dobânzi mai mari la contractarea de credite?

Prin reforme dureroase şi măriri de salarii relativ scăzute, germanii şi-au făcut ţara mai competitivă şi, după ce au strâns cureaua ani de zile, acum culeg roadele. Iar Germania este pregătită să sară în ajutorul ţărilor din sudul Europei care au probleme, însă numai dacă acestea sunt dispuse să se reformeze. Care politicieni ar putea să explice populaţiei că trebuie să scoată bani din buzunar pentru alţii, care ar continua să trăiască, ca şi până acum, cu mult peste posibilităţile lor?

Recentul summit european nu s-a soldat cu vreo concluzie. A fost doar preludiul reuniunii care va avea loc iunie şi a scos la vedere modificarea polilor de putere. Angela Merkel are o misiune din ce în ce mai dificilă când face apel la consolidare economică pe termen lung şi disciplină bugetară. Cancelarul ar trebui să meargă în continuare pe acelaşi drum, chiar dacă îl pierde pe drum pe noul preşedinte francez. Calea aleasă de doamna Merkel este una dificilă, însă singura care poate avea succes.

Te-ar mai putea interesa și
Teheranul va închide din nou Strâmtoarea Ormuz, dacă SUA nu vor ridica blocada navală – presa iraniană
Teheranul va închide din nou Strâmtoarea Ormuz, dacă SUA nu vor ridica blocada navală – presa iraniană
Iranul va închide din nou Strâmtoarea Ormuz dacă Statele Unite îşi menţin blocada navală, aşa cum a anunţat preşedintele american Donald Trump, scrie vineri presa iraniană preluată de......
Oana Gheorghiu: Hidroelectrica este modelul de succes prin care putem transforma companiile româneşti din găuri negre în entităţi profitabile pentru români
Oana Gheorghiu: Hidroelectrica este modelul de succes prin care putem transforma companiile româneşti din găuri negre ...
Hidroelectrica este modelul de succes prin care putem transforma companiile româneşti din găuri negre în entităţi profitabile ...
Christine Lagarde (BCE): Dacă ne aşteptăm ca rata inflaţiei să devieze semnificativ şi persistent de ţintă, răspunsul trebuie să fie corespunzător de puternic sau persistent
Christine Lagarde (BCE): Dacă ne aşteptăm ca rata inflaţiei să devieze semnificativ şi persistent de ţintă, răspunsul ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat participanţii la conferinţa de vineri a Fondului ...
Consiliul Local a votat bugetul de 1,35 de miliarde de lei a municipiului Baia Mare. Potrivit primarului, accentul este pus pe investiții
Consiliul Local a votat bugetul de 1,35 de miliarde de lei a municipiului Baia Mare. Potrivit primarului, accentul este pus ...
Bugetul municipiului Baia Mare, în valoare de 1,35 de miliarde de lei, a fost, vineri, aprobat de Consiliul Local şi va ...