Incredibil: Pâine albă cu coloranţi, vândută ca pâine neagră

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi de peste 820.000 de lei comercianţilor care vindeau pâine din făină albă cu coloranţi, recomandând-o ca fiind pâine neagră, la peste 40% dintre cei verificaţi găsindu-se nereguli.
Economica.net - J, 10 nov. 2011, 17:11

În perioada 19-25 octombrie, ANPC a verificat pâinea comercializată sub denumirea de „pâine neagră”, având în vedere faptul că sunt comercializate sortimente de pâine obţinute din alte materii prime decât făina neagră, la care s-au utilizat coloranţi, a precizat preşedintele ANPC, Constantin Cerbulescu.

ANPC a verificat 669 de operatori economici (40 la sută din mediul rural) dintre care la 276 (41,2 la sută) au constatat că nu respectau prevederile legale din domeniul protecţiei consumatorilor.

Inspectorii au verificat 38 de tone de pâine, iar la aproximativ 9,3 tone (24,5 la sută) au găsit nereguli.

ANPC a oprit definitiv şi a retras din fabricaţie/de la comercializare aproximativ 420 de kilograme de materii prime (făină neagră de grâu) şi pâine în valoare de 676 de lei care era expirată sau avea ambalaje deteriorate care nu confereau siguranţa alimentară a produselor. De asemenea, inspectorii au oprit temporar de la comercializare aproximativ 8 tone de pâine în valoare de aproximativ 25.000 de lei până la intrarea în legalitate.

ANPC a dat 319 sancţiuni contravenţionale, din care 116 avertismente şi 203 amenzi în valoare de 827.300 de lei.

În 57 la sută dintre judeţe şi municipiul Bucureşti inspectorii au constatat comercializarea sub denumirea de „pâine neagră”, a diverselor sortimente de pâine obţinute din alte materii prime, decât făina neagră şi/sau la fabricarea cărora s-au utilizat coloranţi. Astfel, se comercializau sub denumirea de „pâine neagră” unele produse obţinute dintr-un amestec în care predomina făina albă de grâu, ca de exemplu produsul denumit „pâine neagră nepreambalată”, la care din reţetele de fabricaţie a rezultat că acest produs era obţinut dintr-un amestec de făină albă tip 650 cu făină neagră, în raport de 2/1.

Te-ar mai putea interesa și
Surpriză! Nuclearelectrica renunță momentan la planul de a vinde energie pe termen foarte lung. Licitațiile care trebuia să înceapă azi au fost oprite
Surpriză! Nuclearelectrica renunță momentan la planul de a vinde energie pe termen foarte lung. Licitațiile care trebuia ...
Sesiunile de licitație în baza cărora Nuclearelectrica, operatorul centralei de la Cernavodă, voia să vândă energie timp de 20 de ani din 2027 încolo, pe baza unor contracte de tip PPA, au......
Trump vrea să îşi întărească controlul asupra cercetării biomedicale (media)
Trump vrea să îşi întărească controlul asupra cercetării biomedicale (media)
Preşedintele american Donald Trump încearcă să îşi consolideze controlul asupra cercetării biomedicale, Casa Albă ...
Vânzările mondiale de roboţi umanoizi au ajuns la 7.000 de unităţi anul trecut
Vânzările mondiale de roboţi umanoizi au ajuns la 7.000 de unităţi anul trecut
Aproximativ 7.000 de roboţi umanoizi au fost vânduţi anul trecut în întreaga lume, pentru a fi utilizaţi în sectorul ...
Societe Generale şi-a îmbunătăţit ţinta de profitabilitate, până la cel puţin 13%, în noul plan strategic
Societe Generale şi-a îmbunătăţit ţinta de profitabilitate, până la cel puţin 13%, în noul plan strategic
Societe Generale şi-a îmbunătăţit un important indicator de performanţă la orizontul anului 2029 şi în paralel va ...