Cinematografia română, un exemplu pentru greci

Adaugă-ne ca sursă preferată

Industria elenă a filmului continuă să se zbată pentru supravieţuire, la fel ca anul trecut, încercând să preia din experienţa altor industrii cinematografice care au învăţat să se descurce cu puţin în ceea ce priveşte suportul financiar. În prezent, Centrul elen pentru Film se concentrează asupra plăţii datoriilor şi nu se aşteaptă la resurse financiare majore pentru viitorul apropiat, conform noului director al organizaţiei, Grigoris Karandinakis, citat de AGERPRES.

Producătorii din România, unde fondurile publice canalizate spre sprijinul celei de-a şaptea arte sunt rareori suficiente, au învăţat să-şi caute sponsori, explică regizorul Alexandru Solomon, autorul documentarului „Kapitalism – Reţeta noastră secretă” (2010). „Dacă am merge doar pe programul obişnuit, am fi pierduţi. Fiţi creativi”, i-a sfătuit el pe colegii greci.

În România industria cinematografică beneficiază de doar aproximativ 2,7 milioane de dolari anual din partea statului, mai puţin cu aproximativ 6 milioane de dolari faţă de perioada de acum trei ani, dinainte de declanşarea crizei economice internaţionale. Această sumă nu acoperă decât aproximativ jumătate din cheltuielile de producţie – doar 10% în cazul documentarelor – şi uneori banii ajung foarte târziu. Neputând-se baza pe subvenţii, cineaştii români caută finanţări din mediul privat şi învaţă să se descurce cu ce au, aşa cum este cazul câştigătorului premiului Palm d’Or, Cristian Mungiu („4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”) sau al lui Cătălin Mitulescu („Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”).

Centrul elen pentru Film are un buget anual de 3,4 milioane de dolari, dar producătorii locali se plâng că au primit sume mult prea mici din acest buget în ultimul an, în urma măsurilor de austeritate impuse pentru a ieşi din criza economică ce afectează Grecia.