Cursul a închis aproape de 4,47 lei/euro, într-o piaţă cu lichiditate redusă

Moneda naţională a pierdut avansul de la începutul sesiunii, iar cotaţiile au urcat spre 4,47 lei/euro la sfârşitul zilei interbancare, mişcare corelată cu cea a valutelor din regiune, pe fondul incertitudinilor privind costul menţinerii băncilor spaniole pe linia de plutire.
Economica.net - lun, 28 mai 2012, 14:38
Cursul a închis aproape de 4,47 lei/euro, într-o piaţă cu lichiditate redusă

În jurul orei 16:30, schimburile se perfectau la 4,4665 – 4,4690 lei/euro, în creştere faţă de nivelul de la finele sesiunii locale de vineri, de 4,4730 – 4,4750 lei/euro

După închiderea şedinţei interbancare de vineri, cursul a continuat să urce pe pieţele internaţionale şi s-a apropiat de 4,5 lei/euro, potrivit dealerilor.

„În apropierea momentului în care leul era tranzacţionat la 4,49 lei/euro, agenţia de rating Standard & Poor’s a reconfirmat calificativul BB+ acordat României. Comunicatul de presa menţionează că este posibil ca ratingul să fie redus în cazul care ritmul consolidării fiscale va încetini dincolo de aşteptările curente ale analiştilor. Şansele unor asemenea modificări sunt în creştere întrucât multe
planuri anunţate de alianţa de la guvernare au o nuanţă de relaxare fiscală”, consideră Vlad Muscalu, senior economist la ING Bank.

La începutul şedinţei, euro era cotat la 4,4730 – 4,4750 lei, iar în prima parte a zilei cursul a atins un minim de 4,4670 lei/euro.

Ulterior, cursul s-a întors spre 4,47 lei/euro, pe fondul îngrijorărilor privind creşterea creditelor neperformante ale băncilor din Spania, după ce o sursă oficială a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că guvernul spaniol ar putea recapitaliza Bankia, a patra instituţie de credit din Spania, care a cerut un ajutor de 19 miliarde euro.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat luni un curs de referinţa de 4,4641 lei/euro, în scădere faţă de vineri, când s-a plasat la 4,4646 lei/euro. În sesiunea de joi, rata de referinţă a atins nivelul record, de 4,4662 lei/euro.

Pentru dolar, BNR a anunţat de asemenea un curs în scădere, cu 0,19 bani, la 3,5473 lei/euro.

Referinţa pentru franc a scăzut foarte uşor, de la 3,7154 lei/franc la 3,7134 lei/franc.

Băncile comerciale au practicat luni dimineaţă dobânzi de 4,79 – 5,28% pe an pentru plasamentele cu scadenţă la o zi, uşor mai sus faţă de cele de vineri, de 4,74% – 5,23% pe an. Randamentele afişate pentru sumele plasate pe termen de o săptămână au urcat de la 4,79% – 5,28% la 4,82 – 5,31% pe an.

 

Te-ar mai putea interesa și
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități – TABEL
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități ...
Dacă te-ai hotărât să petreci Sărbătorile de iarnă la munte sau doar în alt oraș și încă nu ai contractat cazarea, există un instrument care te poate ajuta să îți faci o idee. Deși......
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
Un număr de 57.272 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele opt luni din 2026, cu 1,31% mai multe faţă ...
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
Preşedintele PNL Ilie Bolojan a anunţat sâmbătă că liberalii susţin învestirea Guvernului Niculescu și că parlamentarii ...
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony lansează două noi playere audio digitale premium din gama Walkmanâ: NW-WM1ZM3 și NW-WM1AM3, informează compania ...