Lukoil promite că va majora dividendele în 2012

Conducerea grupului petrolier rus Lukoil, prezent şi pe piaţa din România, a promis luni acţionarilor că va majora dividendele pentru anul 2012 şi că va dezvălui şi câte acţiuni au cumpărat directorii companiei, transmite Interfax.
Economica.net - lun, 28 mai 2012, 20:45
Lukoil promite că va majora dividendele în 2012

Profitul Lukoil, al doilea mare producător de petrol din Rusia, a crescut în primul trimestru cu 7,7% până la 3,79 miliarde de dolari, în timp ce vânzările companiei au urcat cu 19%, la 35,26 miliarde de dolari.

„Pentru anul următor ne aşteptăm la o creştere substanţială a dividendelor comparativ cu acest an, dacă nu vor exista evenimente majore”, a declarat vicepreşedintele Lukoil, Leonid Fedun.

Pentru rezultatele din 2011, consiliul director al Lukoil a propus plata unor dividende de 75 de ruble (aproximativ 2,36 dolari) per acţiune, în creştere cu 27% faţă de dividendele de 59 de ruble per acţiune acordate pentru exerciţiul financiar 2010.

Leonid Fedun a mai spus că membrii echipei manageriale continuă să cumpere acţiuni la Lukoil datorită preţului scăzut înregistrat în prezent. „Este foarte probabil ca în al doilea sau în al treilea trimestru al acestui an să fim în măsură să prezentăm cifrele referitoare la achiziţiile de acţiuni ale echipei manageriale. Vorbim de volume semnificative”, a adăugat Leonid Fedun, care deţine un pachet de 9,27% din acţiunile Lukoil. Cel mai mare acţionar este preşedintele Lukoil, Vagit Alekperov, cu o participaţie de 20,6%.

Lukoil deţine patru rafinării mari pe teritoriul Rusiei şi trei în exterior, respectiv în Ucraina, Bulgaria şi România – rafinăria Petrotel. De asemenea, Lukoil deţine acţiuni la o rafinărie din Olanda.

Înfiinţată în anul 1998, compania Lukoil România este unul dintre liderii pieţei petroliere româneşti, având o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere din România. În prezent, compania Lukoil România comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie şi nouă depozite de produse petroliere.

 

Te-ar mai putea interesa și
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, care a menţionat că ultimele luni au reprezentat o perioadă "foarte......
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
Vicepreşedintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ...