Echipa lui Obama îl critică pe Mitt Romney pentru legăturile sale cu Donald Trump

Echipa de campanie a lui Barack Obama l-a criticat marţi pe republicanul Mitt Romney pentru legăturile pe care le are acesta cu magnatul în imobiliare Donald Trump, care continuă încă să se îndoiască de faptul că preşedintele democrat ar fi născut în Statele Unite, relatează AFP.
Economica.net - mie, 30 mai 2012, 05:06
Echipa lui Obama îl critică pe Mitt Romney pentru legăturile sale cu Donald Trump

Romney şi Trump vor participa împreună la o reuniune de strângere de fonduri în Las Vegas (Nevada, vest).

„Faptul că Mitt Romney continuă să îi fie asociat lui Donald Trump şi refuză să îi condamne teoriile ruşinoase de complot demonstrează lipsa sa de autoritate morală”, a declarat o purtătoare de cuvânt a echipei de campanie a lui Obama, Stephanie Cutter.

„Dacă Mitt Romney nu are tăria de a se opune unui şarlatan precum Donald Trump pentru că este prea preocupat să-şi umple conturile pentru campania sa, ce fel de preşedinte poate fi el ?”, a continuat Cutter.

Echipa democrată a difuzat de asemenea şi o înregistrare video prin care se face o paralelă între felul în care Romney a luat poziţie faţă de acest subiect şi cel al candidatului republican din 2008, John McCain, care a respins la un moment dat afirmaţiile unei femei care îl califica pe Obama ca fiind „arab”.

Trump continuă să susţină faptul că Obama nu este născut în Statele Unite, condiţie necesară pentru a deveni preşedinte, conform Constituţiei acestei ţări. În mai 2011, Casa Albă a încercat să pună capăt acestei controverse dând publicităţii certificatul de naştere integral al preşedintelui.

Romney s-a apărat luni declarând că nu este de acord cu „toţi cei care îl susţin”.

Unul dintre consilierii lui Romney, Eric Fehrnstrom, a declarat pentru CNN că republicanul nu face parte dintre cei care pun în discuţie faptul că Obama s-a născut pe teritoriul american, la 4 august 1961, în Honolulu, Hawaii (Pacific), regiune care facea parte din Statele Unite începând cu 1959.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...