Declinul acţiunilor europene s-a accelerat, după un nou sondaj privind alegerile din Grecia

Declinul principalelor acţiuni europene s-a accelerat miercuri, după ce un nou sondaj efectuat în Grecia a indicat că principalul partid antiausteritate, Syriza (Coaliţia Stângii Radicale) se află pe prima poziţie în preferinţele populaţiei, înaintea alegerilor parlamentare din iunie.
Economica.net - mie, 30 mai 2012, 13:27
Declinul acţiunilor europene s-a accelerat, după un nou sondaj privind alegerile din Grecia

Alegerile din iunie ar putea decide dacă Grecia rămâne în zona euro.

Syriza a preluat prima poziţie în preferinţele alegătorilor eleni, potrivit rezultatelor unui sondaj publicat miercuri, iar informaţia a împins acţiunile europene din nou pe scădere puternică, după o scurtă revenire, potrivit Reuters.

Indicele FTSEurofirst 300, care include cele mai importante companii listate din Europa, a coborât cu 1%, la 981,03 puncte. Indicele a deschis în scădere cu 0,9%.

Mai multe sondaje date publicităţii duminică au indicat că partidul Noua Democraţie, care susţine acordul încheiat cu creditorii externi, este favorit la alegerile parlamentare din 17 iunie. Informaţia a susţinut pe pieţele finaniciare optimismul că Grecia va reuşi să formeze un guvern care să respecte măsurile de austeritate convenite pentru ajutorul financiar extern şi să menţină astfel ţara în zona euro.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...