Transferurile de bani în străinătate ale spaniolilor au atins un nivel record în aprilie

Transferurile de bani în străinătate ale spaniolilor alarmaţi de situaţia precară a băncilor au atins în aprilie cel mai ridicat nivel după 1990, de când sunt consemnate date de acest tip, relatează Reuters.
Economica.net - J, 31 mai 2012, 20:54
Transferurile de bani în străinătate ale spaniolilor au atins un nivel record în aprilie

Spania a ajuns în prima linie a crizei datoriilor din zona euro, iar problemele financiare ale regiunilor şi ale băncilor riscă să provoace o gaură mare în finanţele publice, în timp ce costul împrumuturilor se apropie de un nivel la care ţara va fi nevoită să ceară sprijin extern.

Datele Băncii Spaniei arată că spaniolii au trimis luna trecută în străinătate 66,2 miliarde de euro, cel mai mult după 1990.

În urmă cu un an, în Spania au intrat fonduri nete de 5,4 miliarde de euro.

Spaniolii sunt îngrijoraţi de soliditatea băncilor locale, afectate de expunerea la prăbuşirea, în 2008, a pieţei imobiliare, şi transferă bani în depozite bancare în economii mai solide din nordul Europei.

Datele referitoare la ieşirile de capital sunt anterioare naţionalizării Bankia, a patra mare bancă din Spania, în această lună, când a devenit clar că instituţia financiară nu poate administra pierderile generate de investiţiile imobiliare neperformante, amplificate de recesiune.

Guvernul de centru-dreapta a angajat auditori independenţi pentru evaluarea solidităţii sistemului financiar, în încercarea de refacere a încrederii în bănci.

Autorităţile de la Madrid trebuie să prezinte Comisiei Europene planul de restructurare a Bankia, a declarat joi un purtător de cuvânt al instituţiei, adăugând că o soluţie naţională pentru criza bancară a ţării este de preferat unui plan european de salvare.

Guvernul a anunţat miercuri că va finanţa planul de susţinere a Bankia, care totalizează 23,5 miliarde de euro, prin fondul de salvare a băncilor, FROB, dar oficiali bancari au arătat că agenţiile spaniole nu au acces în prezent la piaţa de obligaţiuni.

Comisia Europeană a oferi miercuri posibilitatea unui ajutor direct prin fondul european de stabiltiate financiară pentru recapitalizarea băncilor spaniole, precum şi prelungirea cu un an a termenului până la care Spania trebuoie să reducă deficitul bugetar la 3% din PIB.

Anunţul a contribuit la scăderea, joi, a spread-ului obligaţiunilor spaniole pe termen de 10 ani faţă de cele germane de referinţă, care s-a menţinut totuşi aproape de un nivel record de la înfiinţarea euro, de 5,2 puncte procentuale.

Te-ar mai putea interesa și
Interviu Nicușor Dan la Bloomberg – Ce spune președintele României despre invocarea Articolului 4, Rusia, Ucraina şi atacurile cu drone
Interviu Nicușor Dan la Bloomberg – Ce spune președintele României despre invocarea Articolului 4, Rusia, Ucraina ...
România şi Europa vor continua să sprijine Ucraina în războiul cu Rusia, care exercită o presiune tot mai mare, încercând "să creeze tensiune în relaţiile din societăţile europene", a......
De ce piața de iGaming atrage tot mai mulți operatori internaționali
De ce piața de iGaming atrage tot mai mulți operatori internaționali
iGaming-ul s-a transformat într-o industrie digitală în care tehnologia, reglementarea și comportamentul consumatorului ...
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Italia a prelungit cu încă o săptămână suspendarea acordului Schengen cu Spania, a declarat vineri o sursă din cadrul ...
Acord Google-CNN pentru integrarea AI în jurnalism
Acord Google-CNN pentru integrarea AI în jurnalism
Reţeaua de televiziune americană CNN a anunţat joi un acord cu compania de tehnologie Google pentru a integra tehnologii ...