Draghi: Marile bănci elene au revenit la finanţare în condiţii normale de la BCE

Cele mai mari patru bănci din Grecia, National Bank of Greece (NBG), Alpha Bank, EFG Eurobank şi Piraeus Bank, au revenit oficial la finanţare în condiţii normale de la Banca Centrală Europeană (BCE), a declarat preşedintele BCE, Mario Draghi, citat de cotidianul Kathimerini.
Economica.net - vin, 01 iun. 2012, 12:31
Draghi: Marile bănci elene au revenit la finanţare în condiţii normale de la BCE

Revenirea oficială a băncilor la finanţarea normală de la BCE are loc după recapitalizarea celor patru mari instituţii de credit la începutul săptămânii cu 18 miliarde de euro. Injecţia de capital a fost efectuată prin obligaţiuni emise de Fondul European de Stabilitate Financiară şi a consolidat rezervele aproape epuizate ale băncilor.

Astfel, National Bank of Greece, care deţine Banca Românească, a primit 6,9 miliarde euro, Piraeus Bank a încasat 5 miliarde euro, EFG Eurobank, proprietarul Bancpost, a obţinut 4,2 miliarde euro, iar Alpha Bank 1,9 miliarde euro. Alpha Bank şi Piraeus Bank desfăşoară operaţiuni în România sub brand propriu.

Cele patru bănci elene vor renunţa treptat la finanţarea prin programul de lichidităţi de urgenţă (Emergency Liquidity Assistance – ELA) al băncii naţionale a Greciei în asociere cu celelalte bănci din Eurosistem.

BCE a încetat în februarie să mai accepte garanţii ale băncilor din Grecia în schimbul asigurării de lichiditate, din cauza implicării acestora în programul de reducere a îndatorării statului elen.

Potrivit unui unui articol publicat recent în Financial Times, sistemul bancar din Grecia era susţinut înaintea recapitalizării de către banca centrală de la Atena cu lichidităţi de urgenţă estimate la circa 100 miliarde de euro, aprobate în secret de către BCE, fără un anunţ oficial sau dezvăluirea condiţiilor.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul Olt
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul ...
Producătorul independent de energie R.Power a anunțat astăzi că avansează cu dezvoltarea celui de-al doilea proiect de sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) de mare capacitate din......
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri seară, declarații după ședința Consiliului ...
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, ...
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...