Bill Clinton îl critică dur pe Romney şi îl ajută pe Obama să colecteze fonduri de campanie

Fostul preşedinte al Statelor Unite Bill Clinton l-a criticat dur, luni, pe republicanul Mitt Romney, afirmând, în cursul unui eveniment de strângere de fonduri, că politica sa va fi "catastrofală pentru ţara noastră şi pentru lume" dacă îl înfrânge în noiembrie pe Barack Obama.
Economica.net - mar, 05 iun. 2012, 16:22
Bill Clinton îl critică dur pe Romney şi îl ajută pe Obama să colecteze fonduri de campanie

Într-o intervenţie în faţa a aproximativ 50 de persoane, care au plătit câte 40.000 de dolari pentru a veni să îi întâlnească pe cei doi preşedinţi la domiciliul unui investitor bogat, în apropiere de Central Park, Clinton l-a salutat pe succesorul său, care are „o politică bună, un bilanţ bun şi a gestionat cât a putut de bine o situaţie dificlă”. În opinia sa, „el merită să fie reales”.

În schimb, „alternativa ar fi, în opinia mea, catastrofală pentru ţara noastră şi pentru lume”, a apreciat Clinton, singurul democrat care a deţinut două mandate consecutive întregi la Casa Albă după al Doilea Război Mondial.

Obama şi Clinton, ale căror relaţii s-au ameliorat de când preşedintele a înfrânt-o pe „Prima Doamnă” Hillary Clinton în alegerile primare democrate din 2008, au participat împreună, luni seara, la o serie de trei reuniuni de colectare de fonduri, cu obiectivul de a colecta cel puţin 3,6 milioane de dolari pentru echipa de campanie a lui Obama şi Partidul Democrat.

La rândul său, Obama, care s-a confruntat vineri cu un revers, cu doar cinci luni înainte de alegeri, odată cu publicarea datelor despre şomaj, a declarat că pe când era Clinton la putere, între 1993 şi 2001, „toată lumea o ducea bine, chiar şi (cei din) clasele superioare, pentru că preşedintele (William) Clinton (…) ştia de ce are nevoie economia”.

Criticându-l pe Mitt Romney şi pe liderii Partidului Republican, Obama a apreciat că proiectele lor bugetare sunt „fundamental diferite de experienţa noastră cu privire la creşterea econimiei şi crearea de locuri de muncă” şi i-a acuzat de „absolutism” în materie de respectare a legilor pieţei.

Un loc la spectacolul de gală dat de Bon Jovi a costat 2.500 de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...