Soros: Mai sunt 90 de zile până la transformarea zonei euro într-un imperiu german

Dacă zona euro nu ajunge la un acord de ieşire din criză în trei luni, aceasta se va transforma, în cele din urmă, într-un „imperiu german", a avertizat investitorul miliardar George Soros.
Andreea Budica - mar, 05 iun. 2012, 21:29
Soros: Mai sunt 90 de zile până la transformarea zonei euro într-un imperiu german

Germania se va zbate să păstreze moneda euro ca monedă unică, întrucât o dispariţie a monedei unice ar avea efecte dramatice, atât din punct de vedere economic cât şi politic, a adăugat Soros.

Din punct de vedere economic, o ruptură a euro ar însemna solicitări foarte mari din partea economiilor periferice, doar Bundesbank având cereri de peste o mie de miliarde de euro, neluând în calcul obligaţiunile guvernamentale. Pe lângă toate astea, o revenire la marcă „ar scoate Germania din pieţele sale de export, să nu mai vorbim de consecinţele politice”, a adăugat Soros.

În final, tot efortul Berlinului” ar duce la o zona euro dominată de Germania, în care divergenţele dintre ţările creditoare şi cele debitoare vor continua să se extindă şi periferia s-ar transforma într-o zonă defavorizată care are permanent nevoie de transfer de bani”.

Soros a avertizat că mai sunt trei luni pentru a salva euro şi pentru a readuce zona euro la forma în care ea a fost creată. Uniunea monetară trebuie să ajungă la un acord de ieşire din criză înainte ca locomotiva economiei sale, Germania, să cadă la rândul eu într-o recesiune, a spus el.

Având în vedere tensiunea în creştere din Grecia, care nu a reuşit până acum să formeze un guvern în concordanţă cu cererile UE, „criza din Grecia va ajunge la un punct culminant în toamnă„, a spus Soros.

„Până în acel moment, economia germană va slăbi, de asemenea, iar cancelarului Angela Merkel îi va fi chiar mai dificil decât în prezent să convingă publicul german să accepte orice responsabilităţi suplimentare din partea Europei. Această situaţie creează un spaţiu de trei luni „, a explicat investitorul.

Economia germană a început să dea semnale de alarmă, postând un declin marginal, potrivit unui raport PMI pentru zona euro – un indicator al activităţii de afaceri în zona euro. Indicele compozit al zonei euro a scazut la 46,0 în luna mai, de la nivelul de 46,7 în aprilie. Orice valoare mai joasă de 50 de puncte indică o contracţie economică.

Producţia Germaniei a scăzut pentru prima dată din noiembrie anul trecut şi, deşi scăzută, rata declinului a fost cea mai rapidă din ultimii trei ani”, potrivit raportului PMI.

Sentimentul experţilor este destul de negativ, ei se aşteaptă ca numărul de comenzi din industrie să scadă cu 0,9% de la lună la lună, în comparaţie cu creşterea de 2,2% în luna martie. În termeni anuali, scăderea din luna aprilie se va ridica la 3,8%.

Te-ar mai putea interesa și
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România a confirmat astăzi că, în urma incidentului grav din Galați petrecut în noaptea dintre 29 și 30 mai 2025, a început procesul de despăgubire pentru apartamentul cel mai grav......
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025, într-un context marcat de presiune economică, ...
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Roland ...
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Turismul românesc ar trebui să se consolideze în anii mai grei, iar Guvernul şi ministerul de resort să înţeleagă ...