Liderii G7 promit să colaboreze pentru stabilizarea finanţelor Spaniei şi Greciei

Miniştrii de Finanţe ai statelor G7 s-au angajat marţi să colaboreze pentru stabilizarea economică a Spaniei şi Greciei, a declarat reprezentantul Japoniei, Jun Azumi, la Tokyo, după o teleconferinţă a reprezentanţilor celor mai industrializate naţiuni ale lumii, transmite Bloomberg.
Economica.net - mar, 05 iun. 2012, 17:45
Liderii G7 promit să colaboreze pentru stabilizarea finanţelor Spaniei şi Greciei

Azumi a spus că a cerut liderilor europeni să facă mai mult pentru a răspunde îngrijorării investitorilor legată de situaţia finanţelor din regiune.

Reprezentanţii statelor europene din G7 au afirmat că „îşi vor intensifica eforturile pentru rezolvarea problemelor, ceea ce este încurajator. Japonia este pregătită să acorde sprijin, dacă este nevoie. Oficialii nu au discutat despre o posibilă ieşire a Greciei din zona euro”, a arătat Azumi.

La mai puţin de două săptămâni înainte de un summit al G20 din Mexic şi de o nouă rundă a alegerilor parlamentare din Grecia în mai puţin de două luni, cancelarul german Angela Merkel se confruntă cu presiuni sporite din interiorul şi din afara zonei euro, să facă mai mult pentru combaterea crizei.

Spania a făcut pentru prima oară apel, marţi, pentru finanţarea externă a sistemului său bancar.

„Miniştrii de Finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din G7 au analizat evoluţiile din economia mondială şi pieţele financiare şi răspunsul politic, inclusiv progresele către o uniune fiscală şi financiară în Europa”, potrivit unui comunicat al Trezoreriei SUA.

Preşedintele american Barack Obama a declarat pe 1 iunie că recesiunea din Europa încetineşte creşterea economică în SUA. Obama şi-a înăsprit limbajul faţă de Europa, afirmând că liderii comunitari „nu au făcut destule pentru risipirea norului care vine peste Atlantic”.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai bogat om din lume: E timpul ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei – Ce spune Elon Musk
Cel mai bogat om din lume: E timpul ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei – Ce spune Elon Musk
Miliardarul Elon Musk şi-a reiterat joi apelul pentru plecarea preşedintelui Volodimir Zelenski de la conducerea Ucrainei, pe fondul tot mai multor întrebări cu privire la sprijinul Statelor......
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ASF
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ...
Piaţa obligaţiunilor municipale din România are un potenţial ridicat de dezvoltare, în condiţiile în care valoarea ...
Companiile care angajează în Q4: cum își extind spațiile de lucru
Companiile care angajează în Q4: cum își extind spațiile de lucru
Dacă firma ta face angajări în ultimul trimestru al anului, ești într-un grup mai mic decât ai crede. În studiul ManpowerGroup ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni din 2026 – date INS
Producţia industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni din 2026 – date INS
Producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 3,4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară ...