Bursele europene au deschis în urcare

Bursele europene au deschis miercuri în urcare, în aşteptarea şedinţei de politică monetară a Băncii Centrale Europene (BCE), acţiunile bancare şi din sectorul minier înregistrând cele mai importante creşteri, potrivit MarketWatch.
Economica.net - mie, 06 iun. 2012, 08:28
Bursele europene au deschis în urcare

Indicele Stoxx Europe 600 al celor mai importante acţiuni europene a avansat cu 0,8% în deschiderea şedinţei de tranzacţionare.

Titlurile băncii HSBC au deschis în urcare cu 2%, iar grupul minier Anglo American a avansat cu 3,8%.

Indicele FTSE 100 al bursei de la Londra a debutat cu o creştere de 0,8%, după două zile de sărbătoare.

La Paris, indicele CAC 40 este în urcare cu 0,6%, iar IBEX 35 Madrid a avansat cu 0,5%. Bursa de la Frankfurt este în urcare uşoară.

Te-ar mai putea interesa și
Animawings nu exclude listarea la bursă, după vânzarea a 50% din companie
Animawings nu exclude listarea la bursă, după vânzarea a 50% din companie
AnimaWings atrage noi investitori în acționariatul companiei pentru extinderea flotei și nu exclude o listare la Bursă pe termen mediu-lung. ...
SUA vor retrage din Germania 5.000 de militari americani într-o perioadă cuprinsă între șase luni și un an, ca urmare a divergențelor dintre Trump și Merz
SUA vor retrage din Germania 5.000 de militari americani într-o perioadă cuprinsă între șase luni și un an, ca urmare ...
Secretarul apărării din SUA, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a circa 5.000 de militari americani din Germania, informează ...
Tesla domină autoritar vânzările de mașini electrice în Europa
Tesla domină autoritar vânzările de mașini electrice în Europa
În ciuda aparentelor probleme ale mărcii Tesla, nu mai puțin de 10,78% din totalul mașinilor complet electrice înmatriculate ...
Ameropa: “Procesul de conservare a combinatului Azomureș merge înainte, nu ne-am înțeles cu Romgaz”. Elvețienii se extind cu alte business-uri în România
Ameropa: “Procesul de conservare a combinatului Azomureș merge înainte, nu ne-am înțeles cu Romgaz”. Elvețienii ...
Traderul elvețian Ameropa spune că a avut un an 2025 bun la nivel global, mai puțin cu activitatea de producție de îngrășăminte ...