Decizia de demitere a lui Petru Lificiu de la ANRE a fost publicată în Monitorul Oficial

Premierul Victor Ponta l-a demis pe Petru Lificiu din funcţia de vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat al Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Energie, potrivit unei decizii publicate miercuri în Monitorul Oficial.
Economica.net - mie, 06 iun. 2012, 15:10
Decizia de demitere a lui Petru Lificiu de la ANRE a fost publicată în Monitorul Oficial

Ponta a semnat marţi decizia de revocare a fostului deputat PDL Petru Lificiu din funcţia de vicepreşedinte al ANRE.

Premierul Victor Ponta a declarat joia trecută, la Iaşi, că l-a eliberat din funcţie pe vicepreşedintele ANRE din cauza declaraţiilor făcute de acesta referitoare la majorarea cu 5% a preţului energiei.
„Mă deranjează declaraţia unor oficiali referitoare la schimbarea preţului la electricitate. E o perioadă dificilă, iar modul de raportare al celor cu funcţii faţă de oameni e important”, a spus premierul.

Petru Lificiu a declarat miercurea trecută, în cadrul unei conferinţe Finmedia, că mărirea preţului la energia electrică cu 5% la finalul lunii iunie 2012 nu va avea un impact major asupra facturii pe care o va plăti consumatorul final.
‘O creştere cu 5% a preţului energiei la sfârşitul lunii nu înseamnă nimic. Adică, înseamnă să nu uităm becul aprins în baie când plecăm la serviciu’, a afirmat Lificiu.

Preţul reglementat al energiei electrice va fi majorat cu 5% până la sfârşitul lunii iunie 2012 pentru populaţie şi pentru consumatorii industriali, au declarat, pentru AGERPRES, surse guvernamentale.

De asemenea, autorităţile române trebuie să aplice calendarul eliminării preţurilor reglementate pentru consumatorii casnici începând din 2013, până în 2017.

În ceea ce priveşte preţul gazelor naturale, acesta ar urma să se majoreze din 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Humana People to People România anunță că își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare second-hand, în Arad. Începând de luni, 20 iulie 2026,......
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din instituțiile de stat care se autofinanțează
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din ...
Personalul autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii va putea beneficia de o diferenţiere ...
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Producătorul auto Opel a anunţat vineri că vrea să construiască motoare la fabrica pe care intenţionează să o construiască ...
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Proiectul legii salarizării prevede şase gradaţii pentru vechimea în muncă iar majorările salariului de bază/indemnizaţiei ...