Operatorii au lansat iPhone 4S, magazinele online nu scad prețurile telefonului

IPhone 4S a ajuns oficial şi în România. Operatorii de telefonie mobilă de la noi au făcut fel de fel de oferte pentru atragerea clienţilor. Şi nu că ar duce lipsă de clienţi căci precomenzile pentru iPhone 4S au fost cu sutele, fără a-i pune la socoteală pe cei prezenți joi seara la evenimentele organizare de Orange și Vodafone pentru a marca intrarea iPhone 4S pe piaţa din România.
laurentiu.matache - vin, 11 nov. 2011, 12:10
Operatorii au lansat iPhone 4S, magazinele online nu scad prețurile telefonului

La evenimentul organizat de Orange România în Băneasa Shopping City au participat 195 de persoane, iar numărul de precomenzi a fost de patru ori mai mare față de lansarea iPhone 4 de anul trecut.

„Numărul de clienți care au achiziționat un iPhone 4S în seara lansării a depășit numărul de clienți care au solicitat ridicarea telefonului în aceeași seară (dintre cei care au făcut precomandă). iPhone este unul dintre cele mai bine vândute smartphone-uri din portofoliul Orange”, au declarat pentru RTV.net oficialii Orange România.

Prețul de pornire pentru un iPhone 4S la Orange România este de 179 de euro, împreună cu un abonament de 59 de euro/lună pe o perioadă de doi ani.

iPhone ocupă locul 3 în vânzările Vodafone de smartphone-uri

Vodafone România a celebrat lansarea oficială a iPhone 4S în magazinul din centrul comercial Plaza România, alături de vedetele TV, Robert Turcescu, Andreea Raicu și Cabral.

Potrivit reprezentanților Vodafone,  numărul participanților a depășit 300, iar precomenzile au fost de ordinul sute. iPhone (IOS) ocupă locul 3 în vânzările operatorului, de la începutul anului, după Android și Symbian.

Prețul de pornire al terminalului de la Apple în rețeaua Vodafone este de zero euro, împreună cu un abonament  de 80 euro/lună pe o perioadă de doi ani.

Cererea e mare, iar stocurile sunt mici

Costul de achiziție al unui iPhone 4S nu va scădea prea curând în retailul online, unde a ajuns imediat după lansarea oficială din Statele Unite ale Americii, pentru că stocurile actuale sunt insuficiente.

„Prețul nu cred că va fi influențat deocamdată în retailul online pentru că cererea este foarte mare și stocul încă nu acoperă cerea nici pe departe și oricum prețul în online este unul foarte bun”, a declarat pentru RTV.net Mihai Pătrașcu, director executiv al magazinului online evoMAG.

Potrivit lui Pătraşcu,  stocurile sunt încă foarte mici în toată piață din România (online sau offline). „Noi am vândut mereu tot stocul și nu am apucat niciodată să avem stoc pentru vânzare day-by-day, abia dacă am putut finaliza din precomenzi. Consider totuși că produsul va fi în cantitate suficientă până în sărbătorile de Crăciun ceea ce înseamnă că vânzarea acestui telefon va crește exponential”,  a mai declarat Pătrașcu.

Modelul iPhone 4S de 16 GB se găsește în magazinele online la un preț mediu de 2.999 RON.

Te-ar mai putea interesa și
Exporturile germane de armament au crescut de peste patru ori în primele șase luni din 2026. Ucraina a fost prima țară de destinație a vânzărilor
Exporturile germane de armament au crescut de peste patru ori în primele șase luni din 2026. Ucraina a fost prima țară ...
Exporturile de armament autorizate de Guvernul german au crescut puternic în prima jumătate a anului în comparaţie cu aceeaşi perioadă a lui 2025, arată datele provizorii publicate miercuri de......
Christian Mumssen, noul șef de strategie al FMI, cere statelor să mențină stabilitatea prețurilor, în contextul incertitudinilor globale
Christian Mumssen, noul șef de strategie al FMI, cere statelor să mențină stabilitatea prețurilor, în contextul incertitudinilor ...
Noul director de strategie al FMI, Christian Mumssen, a cerut miercuri oficialilor guvernamentali să menţină credibilitatea ...
Șeful Trezoreriei SUA Scott Bessent anunță că va fi lansată în scurt timp o monedă de aur cu chipul lui Trump
Șeful Trezoreriei SUA Scott Bessent anunță că va fi lansată în scurt timp o monedă de aur cu chipul lui Trump
Imaginea preşedintelui american Donald Trump va apărea în curând pe încă un obiect, de data aceasta, o monedă de aur ...
Elcen: Avariile de la CET Vest au lăsat fără energie electrică un bloc de pe Bulevardul Timișoara din Sectorul 6
Elcen: Avariile de la CET Vest au lăsat fără energie electrică un bloc de pe Bulevardul Timișoara din Sectorul 6
Întreruperea alimentării cu energie electrică a unui imobil din Bulevardul Timişoara, Sectorul 6, a fost cauzată de ...