Moody’s ameninţă cu noi retrogradări în zona euro din cauza Greciei şi Spaniei

Evoluţia situaţiei din Grecia şi Spania ar putea determina Moody's să scadă ratingul mai multor state din zona euro, inclusiv a celor ce beneficiază de nota maximă "Aaa", precum Franţa sau Germania, a prevenit agenţia de rating financiar vineri.
Economica.net - S, 09 iun. 2012, 06:34
Moody's ameninţă cu noi retrogradări în zona euro din cauza Greciei şi Spaniei

Recentele evoluţii din Spania şi Grecia ar putea determina măsuri asupra notelor mai multor state din zona euro”, a declarat Moody’s într-un comunicat.

În special, o ieşire a Greciei din zona euro ar putea pune presiuni suplimentare asupra ratingurilor statelor din regiune, continuă agenţia.

Aceasta s-ar traduce în pierderi substanţiale pentru investitorii şi titlurile greceşti atât direct din cauza conversiei din euro în moneda locală, cât şi indirect din cauza puternicelor perturbări macroeconomice care ar urma, apreciază Moody’s.

Riscul unei ieşiri a Greciei din zona euro ameninţă mai ales ratingurile de credit pentru Cipru (Ba1, perspectivă negativă), Portugalia (Ba3, perspectivă negativă), Irlanda (Ba1, perspectivă negativă), Italia (A3, perspectivă negativă) şi Spania (A3, perspectivă negativă).

Dacă Grecia va ieşi din zona euro, ameninţând chiar supravieţuirea monedei unice, Moody’s „va examina toate ratingurile statelor din zonă, inclusiv a celor cotate Aaa”, ratingul cel mai mare, precum Germania şi Franţa.

Celelalte state ale zonei euro care beneficiază de ratingul maxim Aaa din partea Moody’s sunt Austria, Finlanda, Luxemburg şi Olanda.

În schimb, conform Moody’s, „problema bancară a Spaniei este în mare măsură specifică şi nu ar trebui să reprezinte o sursă majoră de contagiune către alte state din zona euro, cu excepţia Italiei, care depinde de asemenea din ce în ce mai mult de Banca Centrala Europeană pentru finanţarea băncilor sale”.

Te-ar mai putea interesa și
Începe reabilitarea ansamblului Curtea Veche, cel mai vechi monument medieval din București
Începe reabilitarea ansamblului Curtea Veche, cel mai vechi monument medieval din București
Primăria Capitalei anunţă că a dat ordinul de începere a lucrărilor la Curtea Veche, prima curte domnească a oraşului şi cel mai vechi monument medieval al Bucureştiului...
KazMunayGas suspendă un acord de explorare cu Lukoil în Marea Caspică
KazMunayGas suspendă un acord de explorare cu Lukoil în Marea Caspică
Proiectul comun dintre KazMunayGas și Lukoil pentru explorarea petrolieră în perimetrul Al-Farabi, situat în sectorul ...
Proiectul primei baterii a norvegienilor de la Scatec în România, de 176 MWh, mai face un pas. Urmează să ia autorizația de la ANRE
Proiectul primei baterii a norvegienilor de la Scatec în România, de 176 MWh, mai face un pas. Urmează să ia autorizația ...
Proiectul instalației de stocare de la Buciumi, Bacău, de 88 MW/176 MWh, al norvegenilor de la Scatec, urmează să primească ...
Protest „Stop extremismului şi violenţei! România democrată”, în Piaţa Victoriei. Anunț de la Jandarmerie
Protest „Stop extremismului şi violenţei! România democrată”, în Piaţa Victoriei. Anunț de la Jandarmerie
Un protest cu tema "Stop extremismului şi violenţei! România democrată" va avea loc duminică în Piaţa Victoriei, între ...