Franţa şi Marea Britanie salută acordul european de susţinere a băncilor spaniole

Premierul francez, Jean-Marc Ayrault, a declarat că ajutorul european propus Spaniei este o decizie bună care trebuie urmată de alte măsuri de relansare a creşterii economice în Europa, iar ministrul britanic de Externe, William Hague, a salutat la rândul său acordul, transmite AFP.
Economica.net - D, 10 iun. 2012, 13:34
Franţa şi Marea Britanie salută acordul european de susţinere a băncilor spaniole

„Decizia care a fost luată pentru susţinerea Spaniei este bună, dar trebuie să fie urmată de altele, pentru relansarea creşterii economice şi redarea încrederii europenilor”, a declarat Ayrault.

Ministrul britanic de Externe a spus la rândul său că Marea Britanie nu va înceta să ceară zonei euro măsuri decisive de combatere a crizei datoriilor.

„Salutăm ceea ce am auzit referitor la împrumutul zonei euro pentru sistemul bancar spaniol. Nu am încetat să cerem zonei euro să ia măsuri decisive pentru stabilizare, în special o susţinere a sectorului bancar de către Banca Centrală Europeană, o colaborare a ţărilor din zona euro pentru o mai mare convergenţă fiscală, de exemplu prin introducerea obligaţiunilor comune”, a spus Hague la televiziunea Sky News.

Spania, a patra mare economie din zona euro, a obţinut sâmbătă un acord al zonei euro pentru un împrumut de maxim 100 de miliarde de euro pentru recapitalizarea şi restructurarea băncilor.

Premierul spaniol Mariano Rajoy s-a declarat duminică satisfăcut de acest ajutor, pentru care a susţinut că a făcut presiuni asupra partenerilor europeni, şi nu invers, evitând totodată o intervenţie externă la nivelul întregii economii.

Te-ar mai putea interesa și
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ETS 2
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de anul trecut amânarea punerii în practică a sistemului european de......
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a ...
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Parcul fotovoltaic Iratoșu din județul Arad, de 58 MWp, a primit finanțare de la Raifffesen Bank International, potrivit ...