Străinii se retrag din afacerile româneşti. Numărul radierilor a crescut de 15 ori într-un an

În primele patru luni ale anului, numărul firmelor cu capital străin radiate a crescut de peste 15 ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Şi înmatriculările sunt în picaj.
Alina Stanciu - mar, 19 iun. 2012, 21:09
Străinii se retrag din afacerile româneşti. Numărul radierilor a crescut de 15 ori într-un an

Micii afacerişti străini pleacă din România, iar cei care vin sunt mult mai puţini comparativ cu anii trecuţi. Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), în primele patru luni ale acestui an am pierdut 1.612 de firme cu participare străină la capital, cel mai mare număr din 2007 încoace. Valoarea capitalului total subscris al acestor societăţi se cifrează la 165,7 de milioane de euro. 

Cu un an în urmă, datele aferente aceleiaşi perioade indicau doar 109 firme cu participare străină la capital radiate. De altfel, analizând datele începând cu 2007, cei mai buni ani, cu puţine radieri din rândul societăţilor cu capital străin, au fost anul trecut şi 2008, când s-au radiat 109 şi respectiv 862 de societăţi. În restul anilor, numărul firmelor radiate a depăşit uşor pragul de 1.000 de firme.

Situaţia este descurajantă şi în ceea ce priveştele înmatriculările de  firme cu participare străină la capital. În prima parte a acestui an, s-au înmatriculat 1.895 societăţi cu participare străină, cu o valoare a capitalului social subscris de aproximativ 9,62 milioane de euro. Cu alte cuvinte, avem cu 283 de firme cu capital străin mai multe decât anul trecut, dar aportul asociaţilor străini a scăzut cu peste 156 de milioane de euro.

Mai mult, anul acesta putem vorbi despre cel mai mic număr de înmatriculări de firme cu capital străin din ultimii şase ani. În 2007, spre exemplu, s-au deschis peste 5.000 de societăţi cu asociaţi persoane nerezidente, în 2008 numărul acestora a fost de peste 4.400, pentru ca în 2010 şi 2011 să scadă la puţin peste 2.100 de firme. 

 

 

 

 

  

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
Noi imagini de la fostul combinat Oțelu Roșu, pe care familia Umbrărescu vrea să îl readucă la viață, arată că lucrările avansează de pe o zi pe alta, iar uzina cu o tradiție de peste......
Delegaţia Congresului SUA a vizitat baza aeriană de la Borcea, însoţită de ministrul Apărării
Delegaţia Congresului SUA a vizitat baza aeriană de la Borcea, însoţită de ministrul Apărării
Delegaţia Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, condusă de Mike Rogers, preşedintele Comisiei pentru Forţe Armate, ...
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele ...
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...