Marga va participa la Belgrad la reuniunea şefilor de diplomaţii din statele SEECP

Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, va participa, joi, la Belgrad, la reuniunea şefilor de diplomaţii din statele participante la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP).
Economica.net - J, 14 iun. 2012, 05:17
Marga va participa la Belgrad la reuniunea şefilor de diplomaţii din statele SEECP

Potrivit unui comunicat transmis de MAE, evenimentul este organizat de Preşedinţia sârbă în exerciţiu a SEECP şi precede întâlnirea şefilor de stat sau de guvern ai SEECP (Summit-ul SEECP), programată pentru vineri, 15 iunie.

Participarea ministrului român de Externe la aceste reuniuni reprezintă o bună oportunitate pentru prezentarea viziunii României cu privire la viitorul cooperării regionale, care în Europa de Sud-Est are ca nucleu binomul SEECP-RCC, precizează MAE.

Astfel, va fi reconfirmat angajamentul României în vederea impulsionării structurilor de cooperare regională ca elemente capabile să contribuie la dezvoltarea durabilă a regiunii, precum şi la pregătirea statelor participante pentru aderarea la instituţiile europene şi euro-atlantice, evidenţiază comunicatul MAE.

Subiectele care vor fi abordate în cadrul consultărilor vizează: evaluarea situaţiei din Europa de Sud-Est, aprobarea raportului anual al Secretarului General al Consiliului Cooperării Regionale (RCC), numirea noului Secretar General al RCC şi pregătirea declaraţiei Summit-ului SEECP. Vor fi dezbătute, totodată, şi opţiunile în vederea întăririi SEECP prin creşterea profilului său la nivel regional şi european, mai precizează comunicatul menţionat.

Te-ar mai putea interesa și
Stațiile de carburanți Rompetrol, deservite de un nou sistem informatic de retail
Stațiile de carburanți Rompetrol, deservite de un nou sistem informatic de retail
KMG International (Rompetrol) a integrat recent un nou sistem informatic de retail care deservește întreaga rețea de stații de carburanți gestionată de Rompetrol Downstream în România. În......
Şoc de aprovizionare la carburanţi – Avertisment pentru toate ţările din UE. Reduceri ale consumului de combustibili în ţările Uniunii Europene
Şoc de aprovizionare la carburanţi – Avertisment pentru toate ţările din UE. Reduceri ale consumului de combustibili ...
Uniunea Europeană a avertizat miercuri statele membre că pieţele energetice se vor confrunta cu un şoc de aprovizionare ...
Analiză: Cum au redus noile aplicații financiare timpii de retragere online de la 3 zile la câteva secunde
Analiză: Cum au redus noile aplicații financiare timpii de retragere online de la 3 zile la câteva secunde
Retragerile online nu mai durează zile întregi. Noile aplicații financiare au redus timpul la câteva secunde, deci regulile ...
Transelectrica pune centrale fotovoltaice și baterii la 29 de stații de transformare. Beneficii în funcționarea SEN
Transelectrica pune centrale fotovoltaice și baterii la 29 de stații de transformare. Beneficii în funcționarea SEN
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA avansează în derularea investiției de instalare ...