Europenii vor fi reticenţi faţă de o uniune politică pe fondul corupţiei din noile state UE

Cetăţenii europeni probabil vor fi reticenţi să accepte accelerarea integrării politice în contextul corupţiei şi standardelor judiciare scăzute din noile şi viitoarele state membre, exemple în acest sens fiind România şi Bulgaria, comentează un analist al Institutului britanic Public Service Europe
Economica.net - vin, 15 iun. 2012, 14:09
Europenii vor fi reticenţi faţă de o uniune politică pe fondul corupţiei din noile state UE

„Este puţin probabil ca alegătorii să accepte o uniune politică mai coezivă în lipsa unor instrumente europene pentru monitorizarea activităţii administraţiei publice şi pentru contracararea preocupărilor privind corupţia şi standardele scăzute în materie de justiţie în viitoarele state membre”, notează Hugo Brady, de la Institutul Public Service Europe, într-un material intitulat „Corupţia este adevărul deranjant al integrării europene”.

„Combaterea corupţiei şi remedierea problemelor administraţiilor statale este principala preocupare a politicienilor de la Bruxelles. Acest lucru se întâmplă pe fondul preocupărilor privind criza din zona euro şi a situaţiei statului de drept în noi state membre, inclusiv în Bulgaria şi România, care relevă adevărul deranjant despre integrarea europeană”, subliniază analistul, observând că disfuncţionalităţile instituţionale şi corupţia sunt probleme majore în sudul, centrul şi estul Europei, conform unui raport recent al Transparency International.

Surse citate de EUObserver anunţau joi că preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, şi cel al Consiliului European, Herman Van Rompuy, pregătesc un proiect în vederea unor noi reforme politice ale Uniunii Europene care va fi prezentat cu ocazia summitului UE de la sfârşitul lunii iunie. Potrivit EUObserver, Jose Manuel Barroso, Herman Van Rompuy, Mario Draghi, preşedintele BCE, şi Jean-Claude Juncker, şeful Eurogrup, lucrează la un proiect menit să rezolve actuala criză instituţională europeană.

Miercuri, Jose Manuel Barroso avertiza că Uniunea Europeană se confruntă cu probleme sistemice şi cu o „urgenţă socială”, notând că unele guverne europene „nu înţeleg deplin” amploarea actualei crize. Jose Manuel Barroso afirma că soluţia este intensificarea procesului integrării, o abordare propusă deja de Germania. „Ne aflăm într-un moment decisiv pentru integrarea europeană”, a subliniat Barroso. „Chiar dacă guvernele adoptă măsuri adecvate pentru reformă, aceste măsuri riscă să fie anulate de anumite evenimente. Trebuie să recunoaştem că avem o problemă sistemică. Avem nevoie de o viziune şi de o direcţie concretă. Nu sunt convins că această urgenţă este înţeleasă deplin de toate capitalele…”, a explicat Barroso în Parlamentul European.

Te-ar mai putea interesa și
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Omul de afaceri Ion Ţiriac a extins baza sportivă de la Otopeni prin inaugurarea Allianz-Ţiriac Summer Arena, o nouă facilitate dezvoltată de Grupul Ţiriac, care include un bazin olimpic......
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalaţiilor de control automat al vitezei trenurilor ...
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...