Guvernul italian a cesionat trei companii publice pentru 10 miliarde de euro

Guvernul de la Roma a anunţat vineri cesionarea imediată a trei companii publice, Casei de economii italiene, pentru circa 10 miliarde de euro, precum şi intenţia de vânzare a unor proprietăţi imobiliare de stat, în vederea reducerii datoriilor ţării, transmite AFP.
Economica.net - vin, 15 iun. 2012, 16:04
Guvernul italian a cesionat trei companii publice pentru 10 miliarde de euro

Cesiunea companiilor Fintecna, Sace şi Simest către Casa de Economii, controlată la rândul ei de stat, va permite menţinerea acestora în proprietate publică în paralel cu reducerea datoriilor.

„Valoarea totală a tranzacţiei va fi de aproximativ 10 miliarde de euro, sumă care va fi utilizată pentru reducerea datoriilor, inclusiv a celor administrative, legate de acele companii”, se arată într-un comunicat al guvernului.

Vittorio Grilli, secretar de stat în Ministerul Economiei, a declarat că prima parte a contractului de desiune va fi finalizată în decurs de o lună.

Fintecna este un holding de stat care controlează în principal şantierele navale Fincantieri. Sace este o companie de credite şi asigurări de credite comerciale pentru exporturi, în timp ce Simes este o societate financiară care susţine dezvoltarea companiilor italiene în străinătate.

Guvernul a mai decis înfiinţarea unui fond imobiliar în care să fie plasate imobilele publice, inclusiv cele ale autorităţilor locale şi cazarmele militare.

Aceste imobile urmează să fie evaluate şi vândute, cu ajutorul Casei de Economii, potrivit guvernului, care nu a estimat sumele care vor fi obţinute.

Publicaţia Il Sole 24 Ore a relatat vineri că guvernul italian vrea să cedeze active publice în valoare de 30 de miliarde de euro până la sfârşitul acestui an şi de 200 de miliarde de euro pe parcursul a cinci ani, în vederea reducerii datoriei publice a ţării, care se apropie de 2.000 de miliarde de euro, respectiv 120% din PIB.

În urma valorificării activelor de stat, datoria publică a Italiei ar urma să scadă la 110% din PIB.

Te-ar mai putea interesa și
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Retailerul suedez de mobilă IKEA a introdus prețuri cu până la 25% mai mici la unele produse comercializate în magazinele fizice comparativ cu cele vândute de magazinul online, cu scopul de a......
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor ...
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...