Google a lansat o aplicaţie în parteneriat cu un trib din bazinul amazonian

Google a dezvăluit, sâmbătă, la Rio de Janeiro, o hartă culturală a tribului Surui, o aplicaţie digitală care va ajuta această populaţie din bazinul amazonian să împărtăşească lumii întregi cunoştinţele sale vaste despre pădurile din zonă şi să combată astfel defrişările, informează lemonde.fr.
Economica.net - D, 17 iun. 2012, 15:18
Google a lansat o aplicaţie în parteneriat cu un trib din bazinul amazonian

Harta, rezultatul unui parteneriat încheiat pe cinci ani între Almir, şeful tribului Surui, şi gigantul american Google, a fost prezentată în premieră mondială la un forum al companiilor, organizat în seria de evenimente care preced Conferinţa mondială pentru dezvoltare durabilă „Rio+20”.

Pe imaginea animată reprezentând planeta noastră creată de Google Earth se poate vedea un mic punct, ce reprezintă o zonă de pe teritoriul Braziliei: acolo trăieşte tribul Surui, un trib cu 1.300 de membri, care trăiesc pe un teritoriu de 240.000 de hectare, în statul amazonian Rondonia, în nord-vestul ţării. Aplicaţia prezintă fotografii şi înregistrări video în 3D cu pădurea unde trăiesc indigenii, însoţite de descrieri ale tradiţiilor şi obiceiurilor acestora. Aceste imagini pot fi consultate pe Google Earth, dar şi pe site-ul Paiter.org.

Purtând un „coif” din pene multicolore, şeful tribului, Almir, a salutat acest proiect care „arată lumii întregi, cu ajutorul Google, valoarea culturii noastre”. Almir, care a propus grupului Google ideea realizării unei astfel de hărţi, în timpul unei călătorii întreprinse în Statele Unite în urmă cu cinci ani, a declarat într-o conferinţă de presă că este deosebit de mândru de contribuţia adusă de tribul Surui la acest proiect, în special pentru părţile sale narative.

Almir a spus că membrii tribului său vor utiliza această hartă şi telefoane inteligente pentru a supraveghea defrişările clandestine din jurul teritoriului lor. Acelaşi lider amazonian a spus că obiectul său este acela de a creşte gradul de conştientizare în rândul oamenilor referitor la necesitatea unei folosiri durabile a pădurilor.

„Noi cunoaştem pădurea, Google cunoaşte tehnologia, iar noi am încheiat un parteneriat pentru bunăstarea pădurilor”, a adăugat el.

Reprezentanţii grupului american au spus la rândul lor că aceeaşi tehnologie va fi folosită pentru a ajuta şi alte triburi indigene din lume, inclusiv în Canada şi în Noua Zeelandă. În 2011, Google a cartografiat deja o secţiune importantă din bazinul fluviului amazonian Rio Negro, transpunând în inima pădurii programul său Street View, care permite internauţilor să exploreze oraşe cu imagini care se pot roti la 360 de grade.

Te-ar mai putea interesa și
Câţi români mai rămân până în 2100? Cu cât scade populaţia României în următorii 75 de ani – estimări Eurostat
Câţi români mai rămân până în 2100? Cu cât scade populaţia României în următorii 75 de ani – estimări Eurostat
Populaţia României ar urma să scadă cu aproximativ un sfert (24,3%), de la 19,04 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2025, până la 14,40 milioane la 1 ianuarie 2100, potrivit celor mai recente......
„Grupul lui Stiglitz” cere impozit pe profiturile excepţionale ale companiilor energetice
„Grupul lui Stiglitz” cere impozit pe profiturile excepţionale ale companiilor energetice
Un organism internaţional co-prezidat de laureatul premiului Nobel pentru economie, Joseph Stiglitz, a pledat joi pentru ...
Germania a aprobat exporturi de armament către Israel de 6,6 milioane de euro în prima lună a războiului cu Iran
Germania a aprobat exporturi de armament către Israel de 6,6 milioane de euro în prima lună a războiului cu Iran
Germania a aprobat exporturi de armament în valoare de 6,6 milioane de euro către Israel în primele săptămâni ale războiului ...
Fondul Proprietatea – Profitul net a crescut cu 78%, până la 449,9 milioane de lei, în 2025
Fondul Proprietatea – Profitul net a crescut cu 78%, până la 449,9 milioane de lei, în 2025
Fondul Proprietatea a realizat un profit net de 449,9 milioane de lei în 2025, în creştere faţă de 251,5 milioane de ...