Zile gratuite de vacanţă pentru turiştii care cumpără sejururi pe litoral până la 15 iulie

Turiştii care cumpără din agenţii bilete la mare pentru mai mult de cinci zile în perioada de până la 15 iulie şi pentru intervalul 15-31 august pot primi, pentru preţul plătit, una sau două nopţi de cazare gratuită, a anunţat luni Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT).
Economica.net - lun, 18 iun. 2012, 08:34
Zile gratuite de vacanţă pentru turiştii care cumpără sejururi pe litoral până la 15 iulie

ANAT lansează astfel programul „Zile gratuite de vacanţă” din acest an, care se desfăşoara exclusiv prin agentiile de turism membre ale asociaţiei în perioada 15 iunie-15 iulie şi 15-31 august.

Programul, realizat în parteneriat cu hotelierii din România, include oferte speciale care vin în sprijinul turiştilor, prin acordarea unui număr de zile gratuite de vacanţă, după modelul „plăteşti cinci nopţi şi stai şase sau chiar şapte”.

Zile gratuite de vacanţă” face parte din proiectul „Vacanţă în ţara mea” 2012, care reuneşte mai multe campanii promoţionale, printre care „Înscrieri timpurii”, „Mini-preţuri de vacanţă”, „Supliment la masă” sau „Vacanţe speciale de evenimente”.

Ofertele şi programele speciale sunt disponibile numai în cadrul agenţiilor de turism membre ANAT şi nu direct la hoteluri. Anul trecut, zeci de hoteluri de pe litoral au intrat în acest program.

Te-ar mai putea interesa și
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Omul de afaceri Ion Ţiriac a extins baza sportivă de la Otopeni prin inaugurarea Allianz-Ţiriac Summer Arena, o nouă facilitate dezvoltată de Grupul Ţiriac, care include un bazin olimpic......
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalaţiilor de control automat al vitezei trenurilor ...
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...