Marga: România e interesată să ia împrumuturi de la BDCE pentru accesarea fondurilor UE

România este interesată să contracteze împrumuturi de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), banii urmând a fi folosiţi inclusiv pentru facilitarea accesării fondurilor structurale europene, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga.
Economica.net - lun, 18 iun. 2012, 20:15
Marga: România e interesată să ia împrumuturi de la BDCE pentru accesarea fondurilor UE

Şeful diplomaţiei s-a întâlnit, luni, cu guvernatorul BDCE, Rolf Wenzel, aflat în vizită în România pentru prima dată de la preluarea mandatului său în decembrie 2011, ocazie cu care a fost evidenţiată importanţa colaborării guvernului român cu BDCE.

Potrivit unui comunicat transmis MEDIAFAX de MAE, cei doi oficiali au trecut în revistă proiectele derulate cu sprijinul BDCE şi opţiunile ţării noastre pentru noi domenii de finanţare.

În acest context, ministrul Marga „a subliniat menţinerea interesului României pentru contractarea unor împrumuturi de la BDCE datorită condiţiilor avantajoase de creditare, inclusiv din perspectiva utilizării acestora pentru facilitarea accesării fondurilor structurale europene”, relatează comunicatul menţionat.

De asemenea, Marga a subliniat importanţa implicării Băncii în finanţarea de proiecte cu caracter social în ţări membre ale Consiliului Europei, exprimând, totodată, sprijin pentru procesul de reformă menit să răspundă mai bine cerinţelor statelor beneficiare în actualele condiţii de criză.

România a devenit membră a BDCE în 1996, beneficiind până în prezent de împrumuturi din partea BDCE în următoarele domenii: reconstrucţia infrastructurii afectate de inundaţii, sănătate, învăţământ, protecţia copilului, construcţia de locuinţe sociale, protecţia mediului, cultură.

Până în prezent BDCE a acordat României 24 de împrumuturi cu o valoare totală de 1,3 miliarde EUR din care 10 împrumuturi, în valoare totală de 1,01 mld EUR, sunt în prezent în stadiu de implementare, mai precizează comunicatul MAE.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...