Negocierile în vederea formării unei coaliţii guvernamentale în Grecia au fost reluate

Liderul socialist Evanghelos Venizelos a început azi discuţii cu Fotis Kouvelis, liderul stângii moderate, în cea de a doua zi de negocieri, în Grecia, în vederea formării unui Guvern de coaliţie condus de dreapta, sperând să ajungă la un acord în cursul zilei de azi, relatează AFP.
Economica.net - mar, 19 iun. 2012, 08:32
Negocierile în vederea formării unei coaliţii guvernamentale în Grecia au fost reluate

Prezentat ca partener al dreptei lui Antonis Samaras pentru formarea acestei alianţe guvernamentale, pe care alegătorii au impus-o deoarece niciun partid nu a obţinut o majoritate absolută în urma alegerilor legislative de duminică, Venizelos urmează să încerce să îl convingă pe Kouvelis să acorde susţinerea sa stângii.

Intenţia lui Venizelos şi Samaras este să depăşească situaţia lipsei unei majorităţi şi să formeze un nou Executiv, care va fi însărcinat să readucă ţara pe calea austerităţîi, cu scopul asigurării menţinerii sale în zona euro. Ei se aştepată la o opoziţie puternică din partea stângii radicale (Syriza), clasată pe poziţia a doua duminică, în urma unei campanii centrate asupra respingerii austerităţii.

De asemenea, Samaras urma să continue azi contactele cu liderii politici, însă marţi dimineaţa nu era programată nicio întâlnire, a anunţat partidul său.

După o primă serie de întâlniri luni, în ţară domina optimismul în legătură cu şansele ajungerii la unui acord până la reuniunea Eurogrupului, joi, care urmează să redeschidă dialogul între Atena şi creditorii săi, UE şi FMI.

„Formarea imediată a unui Guvern este considerată ca şi făcută”, titra azi ziarul Elefthéros Typos (dreapta). Cotidianul socialist Ethnos consideră, la rândul său, că Noua Democraţie a lui Samaras, Pasok (socialişti) şi Dimar, formaţiunea condusă de către Kouvelis sunt „aproape de un acord”.

Negocieri politice similare, după scrutinul de la 6 mai, au eşuat, provocând noile alegeri legislative de duminică, însă ţara este conştientă, acum, că riscă să fie abandonată de către parteneri, aflaţi la capătul răbdării, în cazul unui nou impas politic.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență impuse de DSA
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență ...
Comisia Europeană, care a amendat anul trecut reţeaua de socializare X a lui Elon Musk cu 120 de milioane de euro pentru lipsa de transparenţă a algoritmilor săi, a anunţat miercuri că a......
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto ...
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Angajaţii străini părăsesc Grecia, o tendinţă care adânceşte criza de pe piaţa forţei de muncă a ţării, conform ...
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată însă optimistă că va exista o înțelegere
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată ...
Uniunea Europeană a decis să amâne pentru 23 iulie aprobarea noului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi a decis ...