Campania electorală a crescut gradul de încredere al românilor faţă de 2011 – Gfk

Mai puţin de 30% dintre români cred că situaţia financiară a familiei lor se va înrăutăţi în următoarele 12 luni, iar aproape un sfert se aşteaptă chiar să aibă o situaţie mai bună, ceea ce arată o îmbunătăţire a gradului de încredere, în principal pe fondul campaniei electorale, potrivit GfK.
Economica.net - vin, 22 iun. 2012, 08:18
Campania electorală a crescut gradul de încredere al românilor faţă de 2011 - Gfk

În luna mai, indicele de încredere a populaţiei măsurat de Barometrul de Încredere a Consumatorului realizat de GfK a înregistrat cea mai mare valoare de la debutul crizei. Numărul neîncrezătorilor s-a redus de la 61% acum un an la 50% în prezent, se arată într-un comunicat al companiei de cercetare.

„Dacă în mai 2011, aproape patru din zece dintre cei chestionaţi credeau că situaţia financiară a familiei lor se va înrăutăţi în următoarele 12 luni într-o mai mică sau mai mare măsură, la distanţă de un an doar 27% mai cred acest lucru, în vreme ce 24% se aşteaptă ca situaţia lor chiar să se îmbunătăţească şi 42% să rămână la fel ca în prezent. Comparând starea lor financiară prezentă cu cea din urmă cu un an, doar jumătate dintre cei chestionaţi afirmă că aceasta s-a degradat, faţă de 64% care considerau acest lucru în mai 2011, iar 11 procente afirmă că trăiesc mai bine decât în mai 2011”, reiese din barometru.

Şi în privinţa situaţiei economice generale a ţării se simte o îmbunătăţire, în condiţiile în care anul trecut 80% dintre cei chestionaţi nu credeau că economia merge bine, iar în prezent ponderea acestora s-a redus la 65%. Doi din zece români văd chiar o îndreptare a situaţiei economice în următoarea perioadă.

„Ca de obicei în perioada campaniilor electorale din ultimii ani, promisiunile oamenilor politici au un efect foarte convingător asupra românilor, iar aceasta se traduce în creşterea indicatorului de încredere”, a declarat Andi Dumitrescu, director general GfK România.

Predilecţia către economisire şi încrederea în stabilitatea locului de muncă sunt alţi indicatori esenţiali în evaluarea bunăstării societăţii. Astfel, mai mult de trei sferturi dintre români nu consideră că este momentul potrivit pentru a economisi, iar opt din zece spun că este puţin probabil să pună bani deoparte în următorul an. În acelaşi timp, 87% din populaţie crede că preţurile au fost mai ridicate în mai 2012 faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, iar 77% estimează că acestea se vor mări pe parcursul următorului an.

Oamenii sunt mai încrezători şi în stabilitatea locurilor de muncă, având în vedere că doar 58% dintre români cred că şomajul va creşte în decursul acestui an, cu 10 procente mai puţin decât în mai 2011.

Intenţia de achiziţie a unor bunuri de folosinţă îndelungată rămâne scăzută, dar totuşi, aproape 18% îşi doresc să investească în lucrări de îmbunătăţire a locuinţei, dar numai 6% intenţionează să îşi cumpere sau să îşi construiască o casă în următoarea perioadă.

Informaţiile provin din Barometrul de Încredere a Consumatorului, studiu cofinanţat de Comisia Europeană şi realizat lunar de GfK România. Datele sunt reprezentative pentru populaţia României în vârstă de 15 ani şi peste, eşantionul fiind de 1.000 de persoane intervievate în fiecare lună.

Prezentă pe piaţa locală din 1992, GfK România a avut cu o cifră de afaceri de aproape 11 milioane euro în 2011. Activităţile GfK România sunt structurate în două sectoare, Consumer Choices şi Consumer Experiences.

Grupul GfK este una dintre cele mai mari companii de cercetare de piaţă din lume, cu peste 11.000 de experţi.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 171 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 171 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de tranzacţionare de joi, iar rulajul total s-a cifrat la 171,357 de milioane de lei (33,629 de milioane de euro), transmite......
Comisia Europeană a publicat textul tratatului care defineşte statutul Gibraltarului după Brexit
Comisia Europeană a publicat textul tratatului care defineşte statutul Gibraltarului după Brexit
Comisia Europeană (CE) a publicat joi textul juridic care dezvoltă acordul politic încheiat în iunie 2025 între Bruxelles, ...
Viktor Orban cere o misiune europeană care să verifice starea conductei Drujba, prin care Ungaria importa petrol din Rusia
Viktor Orban cere o misiune europeană care să verifice starea conductei Drujba, prin care Ungaria importa petrol din Rusia
Premierul ungar Viktor Orban a cerut joi ca o misiune europeană, la care să participe de asemenea experţi ungari şi slovaci, ...
Calea ferată Cluj – Oradea: Detaliul implementat pe tronsonul de la graniță care i-a surprins plăcut pe pasionații de infrastructură
Calea ferată Cluj – Oradea: Detaliul implementat pe tronsonul de la graniță care i-a surprins plăcut pe pasionații ...
Asociația Pro Infrastructură (API) prezintă joi stadiul lucrărilor pe lotul 4 al liniei de cale ferată Cluj Napoca - ...