Macovei: Ponta se va duce la Consiliul European, dar nu o să vorbească nimeni cu el

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, sâmbătă, că premierul Victor Ponta va merge la Consiliul European, ea apriciind însă că cei de acolo nu vor vorbi cu şeful Guvernului de la Bucureşti pentru că plagiatul făcut de acesta este evident pentru europeni.
Economica.net - S, 23 iun. 2012, 10:43
Macovei: Ponta se va duce la Consiliul European, dar nu o să vorbească nimeni cu el

Ea a menţionat că firesc ar fi să meargă preşedintele la Consiliul European. „O să se ducă acolo (Victor Ponta, n.r.), dar nu o să vobească nimeni cu el. Face rău României, poate renunţă la satisfacerea orgoliilor personale şi încearcă să nu facă rău României”, a spus Macovei.

Întrebată de ce crede că cei de la Consiliul European nu vor vorbi cu premierul Ponta, Macovei a spus că acuzaţiile de plagiat au ajuns peste tot în presa străină, până şi în China. Europarlamentarul a precizat că este evident că pentru cei de la Consiliul European acest lucru contează.

„E de neînţeles pentru cei de la Consiliul European să spui «OK, să mi se retragă titlul, dar eu rămân premier»”, a spus Macovei.

Premierul Victor Ponta a declarat că doreşte ca luni, când este programată şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), să aibă o nouă discuţie cu preşedintele Traian Băsescu privind participarea la Consiliul European, adăugând însă că nu ştie dacă şi şeful statului va dori o nouă discuţie.

„Luni avem CSAT, probabil că avem şi depunerea jurământului unui ministru, şi, din punctul meu de vedere, eu doresc să discut cu preşedintele temele aflate pe agenda de lucru. Nu pot să confirm în acest moment dacă şi președintele va dori să discutăm sau nu”, a spus Ponta, întrebat de jurnalişti când va discuta din nou cu şeful statului despre participarea la reuniunea Consiliului European.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, acuză PSD că a compromis, „în mod iresponsabil şi populist”, şansa României de a încasa 770 de milioane de euro, de a avea o lege a......
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Vânătoarele de mine sunt deosebit de necesare pentru întărirea capabilităţilor Bulgariei, dat fiind că Marina are ...
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
România are în prezent o Contraparte Centrală (CCP) autorizată, iar infrastructura urmează să devină funcţională ...
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta intervine, miercuri seara, în apropiere de satul Plauru, comuna ...