Londra: Argentina ar putea folosi JO pentru o campanie pentru revendicarea insulelor Falkland

Autorităţile britanice se tem că Argentina ar putea folosi Jocurile Olimpice de la Londra drept o cutie de rezonanţă pentru revendicările lor privind suveranitatea insulelor Falkland (Malvine), relatează duminică The Times, citat de AFP.
Economica.net - D, 24 iun. 2012, 11:49
Londra:  Argentina ar putea folosi JO pentru o campanie pentru revendicarea insulelor Falkland

Potrivit ediţiei de duminică a cotidianului, informaţiile primite de Foreign Office sugerează că Buenos Aires ar putea folosi evenimentul sportiv pentru a-şi relansa campania în favoarea recunoaşterii suveranităţii sale asupra acestui teritoriu contestat, la 30 de ani de la războiul din 1982 soldat cu 650 de morţi în rândul argentinienilor şi 250 în rândul armatei britanice.

Sportivii argentinieni ar putea astfel să recurgă la un gest similar celui de la Jocurile Olimpice din 1968 din Mexic, când sportivii americani de culoare Tommie Smith şi John Carlos au ridicat pumnul în aer, cu o mănuşă neagră, în timp ce se aflau pe podium, pentru a susţine cauza afroamericană.

„Suntem îngrijoraţi că Argentina ar putea încerca să folosească JO ca o ocazie pentru a protesta în legătură cu Falklands”, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului britanic de Externe.

Militanți argentinieni din cadrul Hinchadas Unidas Argentinas (HUA) intenționează să meargă la Londra în acest scop, adaugă The Sunday Times.

Incident diplomatic la Summitul G20

Preşedintele Argentinei Cristina Kirchner şi premierul britanic David Cameron au fost implicaţi la summitul G20 într-un incident pe tema conflictului privind insulele Falkland (Malvine), au anunţat delegaţiile cele două ţări, relatează AFP.

Potrivit delegaţiilor, Cameron ar fi abordat-o pe Kirchner cerându-i ca ţara sa să respecte voinţa celor 3.000 de locuitori ai acestei insule din Atlanticul de Sud care vor să rămână britanici. Preşedintele argentinian i-a replicat imediat, invocând rezoluţii ONU care cer negocieri între cele două ţări pe tema suveranităţii insulei.

Potrivit declaraţiei ministrului argentinian de Externe Hector Timerman, preşedintele argentianian a vrut să îi înmâneze premierului britanic un plic conţinând aceste rezoluţii ONU, „pentru cazul în care acesta nu le-a văzut”.

„Cameron a refuzat să ia plicul, s-a întors şi a plecat fără să salute”, potrivit lui Timerman.

O sursă de la Downing Street a declarat sub acoperirea anonimatului că a existat un schimb de replici, dar a pus la îndoială faptul că premierul britanic a refuzat să ia documentele oferite de Kirchner.

Această sursă a confirmat că David Cameron i-a cerut lui Kirchner să respecte voinţa locuitorilor de a decide cu privire la viitorul lor prin referendum.

„El a ridicat această problemă. Ea l-a înţeles greşit şi asta este totul”, a declarat sursa citată.

„Nu cred că s-a stabilit clar că ea a încercat să îi dea nişte documente … Vom urmări acest lucru cu oficialii argentinieni pentru a verifica dacă vor să ne transmită nişte documente”, a adăugat sursa.

În 1982, dictatura militară argentiniană a invadat şi ocupat insulele Falkland (Malvine). Marea Britanie a trimis imediat o forţă navală pentru a recupera teritoriul, ceea ce s-a şi întâmplat după un scurt război soldat cu 255 de victime în rândul militarilor britanici şi 650 în rândul argentinienilor.

 

Te-ar mai putea interesa și
CCR dezbate sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituţională cu Instanţa supremă
CCR dezbate sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituţională cu Instanţa supremă
Curtea Constituţională va dezbate joi sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Înalta......
Iran anunţă că a lovit cu drone instalaţii militare americane din Iordania. SUA au continuat atacurile
Iran anunţă că a lovit cu drone instalaţii militare americane din Iordania. SUA au continuat atacurile
Armata iraniană a anunţat joi dimineaţă că a vizat instalaţii militare americane din Iordania cu ajutorul unor drone, ...
Nordic Tyre Group cumpără distribuitorul român de anvelope Dinamic 92 Distribution
Nordic Tyre Group cumpără distribuitorul român de anvelope Dinamic 92 Distribution
Nordic Tyre Group (NTG), unul dintre marii actori independenți din Europa în vânzarea angro și distribuția de anvelope, ...
Acțiunile Digi Spain intră de azi pe Bursa de la Madrid, după finalizarea cu succes a ofertei inițiale
Acțiunile Digi Spain intră de azi pe Bursa de la Madrid, după finalizarea cu succes a ofertei inițiale
Digi Communications informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în urmă finalizării ...