Şomajul şi creşterea anemică a veniturilor lovesc consumul, inima economiei SUA

Cheltuielile de consum din SUA au stagnat în luna mai, estimează analiştii, după o creştere de numai 0,3% în aprilie, semnal că cea mai consistentă porţiune a economiei americane are probleme tot mai mari din cauza şomajului şi creşterii anemice a veniturilor, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 25 iun. 2012, 06:48
Şomajul şi creşterea anemică a veniturilor lovesc consumul, inima economiei SUA

Datele reprezintă media estimărilor înaintate de cei 75 de economişti contactaţi de Bloomberg, în aşteptarea datelor oficiale de la Departamentul Comerţului, care vor fi publicate vineri.

În alte sectoare ale economiei, industria manufacturieră merge tot mai prost, în timp ce piaţa rezidenţială dă semne de stabilizare, potrivit analiştilor.

Creşterea şomajului peste pragul de 8% a afectat încrederea consumatorilor care continuă să se abţină de la cheltuieli neesenţiale. Cererea internă tot mai scăzută, în paralel cu criza datoriilor de stat din zona euro şi tensiunile politice de la Washington pe tema reformei fiscale, au determinat Rezerva Federală să extindă programul de preschimbare a obligaţiunilor de pe piaţa secundară în titluri cu scadenţa mai îndelungată, care are ca scop reducerea dobânzilor şi creşterea lichidităţii.

Rata şomajului din SUA a urcat în mai la 8,2%, de la 8,1% în aprilie, în timp ce numărul de locuri de muncă ocupate în economie a urcat cu 69.000, cea mai modestă creştere din acest an. Veniturile medii orare au urcat cu 1,7%, cea mai slabă evoluţie din decembrie 2010.

Te-ar mai putea interesa și
Xiaomi SkyNomad, gamă de SUV-uri cu care compania din China țintește familiile
Xiaomi SkyNomad, gamă de SUV-uri cu care compania din China țintește familiile
Divizia de vehicule electrice a gigantului chinez Xiaomi, a lansat noua sa serie de vehicule SkyNomad, asamblate pe platforma Kunlun. ...
Ministerul Culturii a intrat în etapa de contractare a proiectelor selectate în cadrul schemei de ajutor de minimis
Ministerul Culturii a intrat în etapa de contractare a proiectelor selectate în cadrul schemei de ajutor de minimis
Ministerul Culturii anunţă că a intrat în etapa de contractare a proiectelor selectate în cadrul schemei de ajutor de ...
Mai multe state europene cer excluderea Spaniei din Schengen după ce 60.000 de migranți au intrat în exclava Ceuta din nordul Africii. Premierului Sanchez i se impută că prin politicile sale a încurajat acest fenomen
Mai multe state europene cer excluderea Spaniei din Schengen după ce 60.000 de migranți au intrat în exclava Ceuta din ...
Excluderea Spaniei din spaţiul european de liberă circulaţie Schengen, cerută de mai multe state din UE după afluxul ...
LIFE IS HARD anunță că este aproape să intre pe piața distribuirii de asigurări, cu platforma sa BOOST24
LIFE IS HARD anunță că este aproape să intre pe piața distribuirii de asigurări, cu platforma sa BOOST24
LIFE IS HARD (LIH), companie tech listată pe piața AeRO a BVB, anunță că înregistrează progrese importante în implementarea ...