Primarul Craiovei, luat la intrebări de Băsescu despre angajamentele către Ford

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, luni, după întâlnirea cu Traian Băsescu, că acesta a sunat-o încă de dimineaţă pentru a o întreba dacă municipalitatea şi-a respectat angajamentele faţă de Ford, ea spunând că l-a asigurat pe preşedinte că Primăria va face tot ce este necesar.
Economica.net - lun, 25 iun. 2012, 19:05
Primarul Craiovei, luat la intrebări de Băsescu despre angajamentele către Ford

Lia Olguţa Vasilescu este primul primar USL vizitat de preşedintele Traian Băsescu după alegerile locale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Lia Olguţa Vasilescu a declarat, după întâlnirea avută cu preşedintele, la sediul Primăriei, că au discutat despre facilităţile pe care municipalitatea le poate oferi Ford.

„Nu m-a mirat vizita domnului preşedintelui Traian Băsescu. M-a sunat încă de dimineaţă şi a dorit să ştie dacă Primăria Craiova şi-a respectat angajamentele pentru Ford. I-am spus ce ştiu şi eu până la acest moment şi chiar în timpul întâlnirii a dorit să ştie cum vom respecta doleanţele Ford”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.

Ea a spus că l-a asigurat pe preşedinte că în următoarele două luni municipalitatea craioveană va organzia licitaţiile, va pregăti documentaţia şi tot ceea ce mai este necesar pentru ca Ford să îşi transporte linia de producţie.

Primarul Craiovei a mai spus că a convenit cu preşedintele Traian Băsescu să nu ofere presei alte detalii despre subiectele abordate în cadrul întâlnirii.

Întrebată de jurnalişti dacă a vorbit cu preşedintele despre reprezentarea României la Comisia Europeană, primarul Craiovei a spus că nu, dar că, din punctul său de vedere, este normal ca premierul Victor Ponta să fie prezent acolo.

Preşedintele Traian Băsescu a participat, luni, la Craiova, la lansarea oficială a noului model Ford, el cumpărând primul model B-MAX, o maşină de culoare roşie, la volanul căreia s-a urcat şi a testat-o în incinta fabricii.

Noul model poate fi comandat în România din luna martie, la preţuri care pornesc de la 13.400 de euro. Comenzile vor fi onorate începând cu data de 15 septembrie.

Ford estimează că va produce în acest an la Craiova 60.000 de maşini B-MAX, iar anul viitor 105.000 de unităţi, modelul fiind destinat în principal pieţelor externe.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...