Bursele europene au deschis miercuri în urcare

Bursele europene au deschis miercuri în urcare, după patru şedinţe consecutive de declin, datorită zvonurilor că China ar putea introduce măsuri suplimentare de stimulare a economiei, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 27 iun. 2012, 09:02
Bursele europene au deschis miercuri în urcare

Indicele Stoxx Europe 600 al celor mai importante acţiuni europene a crescut cu 0,4% în debutul şedinţei de tranzacţionare şi este în urcare cu 4,2% faţă de minimul acestui an, atins pe 4 iunie în contextul instabilităţii politice din Grecia.

Pe pieţele asiatice, indicele MSCI Asia Pacific a avansat miercuri cu 0,8%, iar tranzacţiile futures indică scăderi pe bursa de la New York.

Acţiunile Roche Holding au deschis în urcare cu 0,6%, după ce grupul farmaceutic elveţian a anunţat că închide un laborator din SUA şi reduce numărul angajaţilor.

Titlurile companiei miniere Xstrata sunt în declin, după ce al doilea acţionar al companiei după mărimea participaţiei a cerut grupului elveţian Glencore International să majoreze oferta de preluare.

Presa chineză scrie că Beijingul ar putea introduce politici „mai proactive” pentru a asigura o creştere economică stabilă.

Agenţia Xinhua notează că China va promova legături mai strânse între pieţele financiare de pe continent şi centrul financiar Hong Kong, sporind cooperarea în investiţii pe plan internaţional şi infrastructură.

Guvernul chinez va încuraja proiecte în joint venture între bursele din Shanghai şi Shenzhen şi cea din Hong Kong şi va permite listarea fondurilor exchange-traded pe ambele pieţe, potrivit Xinhua.

Cel de-al 19-lea summit de criză al UE începe joi la Bruxelles, cu divergenţe politice largi între susţinătorii disciplinei fiscale şi austerităţii, în frunte cu Germania, şi grupul de state care cer măsuri agresive de soluţionare a crizei datoriilor de stat şi o politică înclinată spre stimularea economiei, idei promovate de Franţa, Italia şi Spania.

Te-ar mai putea interesa și
IEA accelerează scoaterea de petrol din rezervele strategice
IEA accelerează scoaterea de petrol din rezervele strategice
Cantitatea totală din rezervele de petrol care va fi scoasă pe piaţă va depăşi nivelul iniţial de 400 de milioane de barili convenit în martie, a anunţat joi Agenţia Internaţională pentru......
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a sărit de 153 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a sărit de 153 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 153,04 ...
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul vitivinicol
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a prelungit până la 30 noiembrie 2026 termenul de depunere a cererilor ...
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au ...