Proiectul Legii Sănătăţii urmează să fie discutat de Guvern

Noul proiect al Legii Sănătăţii urmează să fie discutat de Guvern în şedinţa de miercuri în prima lectură, a declarat ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, înainte de reuniunea de la Palatul Victoria.
Economica.net - mie, 27 iun. 2012, 12:25
Proiectul Legii Sănătăţii urmează să fie discutat de Guvern

Vasile Cepoi a prezentat marţi Comisiei pentru sănătate a Camerei Deputaţilor o sinteză a proiectului de lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România.

Cu acest prilej el a arătat că spitalele nu vor mai fi instituţii bugetare, urmând a primi bani de la bugetul de stat doar pentru programe. De asemenea, noua lege prevede ca medicii să încheie un contract cu spitalul, dar nu conform legii salarizării, ci conform Codului Muncii.

Cepoi a precizat că raporturile spitalelor cu Ministerul Sănătăţii şi cu casele de asigurări nu se vor schimba, însă proiectul prevede reorganizarea acestora din urmă.

În ceea ce priveşte sursele de venituri ale spitalelor, el a afirmat că este posibilă orice activitate care poate să aducă venituri fără să afecteze calitatea serviciilor medicale şi funcţionalitatea spitalului.

Pe de altă parte, Cepoi a spus că noul proiect de lege a sănătăţii aduce schimbări şi în domeniul asigurărilor, propunându-se în acest sens „autonomia sistemului public de asigurări şi competiţia cu sistemul privat de asigurări, în funcţie de dorinţa fiecărui asigurat în parte”.

Ministrul Sănătăţii declara la sfârşitul lunii mai la Târgu Mureş că proiectul legii sănătăţii va fi prezentat în Guvern până la sfârşitul lunii iunie şi este posibil ca până la finele anului să fie adoptat în Parlament.

Te-ar mai putea interesa și
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă militară americană mai extinsă în Groenlanda şi care ar putea pune......
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
Uniunea Europeană a reînnoit marţi sancţiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în ...
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU, Khalilur Rahman, a cerut marţi reformarea Consiliului de Securitate şi o reprezentare ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...