Disputa dintre Băsescu şi Ponta, „adevărata dramă de la summitul” UE, scrie ironic FT

Disputa dintre preşedintele român Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta pe tema participării la summitul UE de la Bruxelles este tratată ironic, joi, de un corespondent al cotidianului Financial Times, care o numeşte "adevărata dramă de la acest summit".
Economica.net - vin, 29 iun. 2012, 11:26
Disputa dintre Băsescu şi Ponta,

„Uitaţi de (cancelarul german Angela) Merkel versus (preşedintele francez Francois) Hollande, de nord versus sud sau de (preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel) Barroso versus (preşedintele UE Herman) Van Rompuy. Adevărata dramă la acest summit este disputa dintre preşedintele român, Traian Băsescu, şi premierul său, Victor Ponta”, scrie Joshua Chaffin, corespondentul Financial Times la Bruxelles pe live blogul publicaţiei, într-un post de la ora 18.55 (20.55 ora României).

Curtea Constituţională din România a decis miercuri că Traian Băsescu ar trebui să reprezinte ţara la summitul UE, precizează corespondentul FT. „Şi atunci ce a făcut Ponta? A sărit imediat în avion pentru a merge el însuşi la Bruxelles”, continuă el.

Această dispută a creat o „criză diplomatică” şi chiar „de carieră” pentru ambasadorul ţării la UE, care a ajuns la aeroport fără să ştie pe cine întâmpină, potrivit oficialilor europeni, sau cui să înmâneze permisul de participare la summit, adaugă Chaffin.

În stilul caracteristic al UE a fost găsită însă o soluţie: unul dintre liderii români va participa la partea din summit dedicată creşterii economice, iar celălalt la sesiunea privind integrarea fiscală aprofundată, conchide corespondentul FT.

Te-ar mai putea interesa și
Summit pentru Guvernanță Digitală: Nicușor Dan, printre participanți
Summit pentru Guvernanță Digitală: Nicușor Dan, printre participanți
Edge Institute organizează, la Palatul Cotroceni, cea de-a doua ediție a Summitului pentru Guvernanță Digitală pe 19 noiembrie 2026, între orele 09.00 și 16.00, sub Înaltul Patronaj al......
Inteligenţă artificială – Riscurile asociate AI ar putea depăşi oportunitățile, fără măsuri de protecţie şi un cadru etic (FMI)
Inteligenţă artificială – Riscurile asociate AI ar putea depăşi oportunitățile, fără măsuri de protecţie ...
Riscurile asociate inteligenţei artificiale (AI) ar putea depăşi oportunităţile pe care aceasta le oferă, dacă nu ...
Concediu de creşterea copilului pentru bunicii angajaţi – programul de guvernare Niculescu
Concediu de creşterea copilului pentru bunicii angajaţi – programul de guvernare Niculescu
Propunerea de concediu pentru creşterea copilului acordat bunicilor angajaţi apare în programul de guvernare al premierului ...
Fuziune de 3 miliarde de euro în agricultura franceză, cu impact și în România. Consiliul Concurenței a dat undă verde
Fuziune de 3 miliarde de euro în agricultura franceză, cu impact și în România. Consiliul Concurenței a dat undă verde
Consiliul Concurenței a autorizat fuziunea dintre giganții francezi Maïsadour și Euralis, ambii prezent pe piața din ...