Podul Calafat-Vidin, unul dintre proiectele cele mai importante ale Europei. Cine spune asta

Comisarul european pentru dezvoltare regională, Johannes Hahn, a declarat sâmbătă, la Calafat, că podul peste Dunăre care leagă România de Bulgaria pe la Calafat-Vidin este unul dintre cele mai importante din Europa şi trebuie finalizat până la sfârşitul anului 2012.
Economica.net - S, 30 iun. 2012, 15:31
Podul Calafat-Vidin, unul dintre proiectele cele mai importante ale Europei. Cine spune asta

Potrivit comisarului european Johannes Hahn, această investiţie reprezintă nu doar un simbol care leagă două popoare ale Uniunii Europene, ci şi un real suport pentru activităţile de comerţ.

‘Vizitez acest pod pentru că este un simbol, întrucât leagă două popoare ale Uniunii Europene. Am muncit mulţi ani pentru a ajunge la acest nivel al proiectului. A durat ceva timp până a fost implementat, dar până la finalul anului va fi probabil verificat, inclusiv partea de infrastructură va fi gata, astfel încât podul Calafat-Vidin să poată fi folosit. Acest pod contribuie nu doar la o mai bună cooperare între cele două ţări, ci în toată această zonă a Europei, pentru că pe o distanţă de 650 km exista un singur pod, iar acum mai avem încă unul şi să sperăm că în timp vom avea mult mai multe poduri, întrucât este nevoie de o legătură mai bună între cele două naţiuni, pentru a deveni un real suport pentru activităţile de comerţ şi pentru a facilita legăturile dintre oameni’, a spus comisarul european pentru dezvoltare regională.

Vizita în România a comisarului european pentru politică regională, Johannes Hahn, face parte dintr-un turneu care cuprinde mai multe state riverane Dunării, având ca scop consultări cu miniştrii responsabili cu implementarea Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării şi pentru a vizita unele obiective de interes, care se constituie în proiecte fanion pentru regiunea Dunării.

Înaltul oficial european a fost însoţit în vizita la podul de la Calafat, printre alţii, de ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, ministrul de Interne, Ioan Rus, ministrul Culturii, Puiu Haşotti, chestorul-şef de poliţie Marian Tutilescu, şeful departamentului Schengen din MAI, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Valentin Preda, prefectul judeţului Dolj, Elena Costea, presedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.

Oficialul european a participat sâmbătă şi la un exerciţiu bilateral româno-bulgar de management al crizelor Calafat-Vidin. Exerciţiul s-a desfăşurat în contextul cooperării transfrontaliere din cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD), având drept scop evaluarea cooperării dintre cele două ţări în vederea gestionării unor potenţiale situaţii de criză, care impun o intervenţie comună a structurilor de specialitate aparţinând ministerelor de interne din România şi Bulgaria.

Pentru desfăşurarea acestui exerciţiu, sâmbătă, între orele 12,00 şi 18,00, circulaţia pe Dunăre din portul Calafat în portul Vidin a fost întreruptă.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ de la BNR – Cu cât au scăzut rezervele valutare ale României în luna mai 2026
Anunţ de la BNR – Cu cât au scăzut rezervele valutare ale României în luna mai 2026
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României (BNR) au scăzut în mai cu 785 de milioane de euro, până la 64,051 miliarde de euro, de la 64,836 miliarde de euro la finalul lunii aprilie,......
Paradoxul preţurilor mici din supermarketuri – Şefii companiilor din sectorul agroalimentar din Franţa denunţă „dogma preţurilor mici” din marile lanțuri de magazine
Paradoxul preţurilor mici din supermarketuri – Şefii companiilor din sectorul agroalimentar din Franţa denunţă ...
Directorii de companii din sectoarele comerţului cu amănuntul şi agroalimentar au denunţat, pentru prima dată în Franţa, ...
UE pregăteşte un plan de „flexibilitate bugetară” statelor UE pentru a amortiza costurile ridicate ale energiei
UE pregăteşte un plan de „flexibilitate bugetară” statelor UE pentru a amortiza costurile ridicate ale energiei
Uniunea Europeană analizează o serie de planuri pentru da statelor membre mai multă flexibilitate fiscală, astfel încât ...
Cum deschizi o firmă în România în 2026: pași, costuri și taxe
Cum deschizi o firmă în România în 2026: pași, costuri și taxe
Ghid 2026: cum înființezi un SRL sau PFA în România, ce costuri și taxe implică (micro 1%, TVA) și cum alegi forma ...