Germania întăreşte Europa

Ambele Camere ale Parlamentului au votat umbrela de salvare ESM şi Pactul fiscal. Astfel, Republica Federală germania sprijină eforturile europene de rezolvare a crizei financiare. Este bine aşa, afirmă în comentariul său Peter Stützle.
Economica.net - D, 01 iul. 2012, 06:58
Germania întăreşte Europa

S-a dat o luptă dură între politicienii germani dar decizia finală este clară în favoarea umbrelei permanente ESM de salvare a monedei euro şi a Pactului fiscal, care sileşte statele semnatare să respecte o strictă disciplină bugetară. Şi asta la numai câteva ore după ce şefii de stat şi de guvern au decis la Bruxelles următorii paşi pentru salvarea monedei euro. Parlamentul german se va ocupa în perioada următoare de aceşti paşi, de lipsă de activitate nu se va plânge niciun leguitor.

ESM şi Pactul fiscal, menite să sară în ajutorul statelor euro ajunse la ananghie şi să prevină viitoare crize ale datoriei au fost votate cu două treimi atât în Bundestag cât şi în Bundesrat. În cazul Pactului fiscal majoritatea de două treimi chiar era obligatorie, de vreme ce modifică criteriile în baza cărora Germania a aprobat odinioară, tot cu majoritate de două treimi, uniunea economică şi monetară, cedând din suveranitate în favoarea Europei. În cazul umbrelei ESM, această majoritate nu era neapărat necesară, dar aşa nu mai e nevoie de avizul Curţii Constituţionale privind o eventuală atingere adusă suveranităţii naţionale.

Curtea Constituţională trebuie totuşi să intervină pentru a verifica mai multe plângeri ce i-au fost adresate încă înaintea votului privind ESM şi Pactul fiscal. Judecătorii de la Karlsruhe vor face ore suplimentare la acest sfârşit de săptămână, pentru a-i semnala la timp preşedintelui ţării dacă poate sau nu, din perspectiva lor, să ratifice Acordul ESM. Abia apoi Mecanismul European de Stabilitate va putea începe să funcţioneze. Ulterior, aceeaşi instanţă se va ocupa de Pactul fiscal, a cărui intrare în vigoare este prevăzută pentru anul 2013.

Rămâne speranţa că votul de vineri seară al Parlamentului nu va fi invalidat de către judecătorii Curţii Constituţionale. Acest vot întăreşte Europa şi tragem nădejde că nu reprezintă un soi de doping interzis de regulamente.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski: Suspendarea sancţiunilor asupra petrolului rusesc de către SUA înseamnă ‘bani pentru război’ în Ucraina
Zelenski: Suspendarea sancţiunilor asupra petrolului rusesc de către SUA înseamnă ‘bani pentru război’ în ...
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat duminică prelungirea anunţată vineri a suspendării sancţiunilor americane asupra petrolului rusesc, afirmând că "fiecare dolar plătit......
BMW Art Car World Tour, turneul unor spectaculoase mașini de colecție, ajunge și în România
BMW Art Car World Tour, turneul unor spectaculoase mașini de colecție, ajunge și în România
Turneul care celebrează a 50-a aniversare a renumitei colecții BMW Art Car printr-o călătorie extraordinară la târguri ...
Haine, pantofi şi parfumuri contrafăcute, de un milion de lei, găsite de poliţiştii de frontieră din Giurgiu în urma unui control în trafic
Haine, pantofi şi parfumuri contrafăcute, de un milion de lei, găsite de poliţiştii de frontieră din Giurgiu în urma ...
Poliţiştii de frontieră au descoperit produse contrafăcute în valoare de aproximativ un milion de lei, în urma unor ...
Concedieri masive anunțate la Meta. Aproape 8.000 de angajați, vizați de primul val de restructurări
Concedieri masive anunțate la Meta. Aproape 8.000 de angajați, vizați de primul val de restructurări
Meta, compania mamă a Facebook și Instagram, va începe pe 20 mai un nou plan de restructurare prin care va concedia aproximativ ...