Cum justifică un rege al asfaltului întârzierea de la Autostrada Bucureşti-Ploieşti

Administratorul PA&CO, compania lui Costel Căşuneanu, spune că firmele de construcţii angajate la autostrada Bucureşti-Ploieşti au început să lucreze efectiv de-abia de un an, deşi lucrările au demarat oficial în 2008. Motivul este că statul nu şi-a făcut treaba sa pe partea de exproprieri
Florin Cojocaru - lun, 02 iul. 2012, 21:01
Cum justifică un rege al asfaltului întârzierea de la Autostrada Bucureşti-Ploieşti

Motivele pentru care Autostrada Bucureşti-Ploieşti nu s-a terminat nici după patru ani de la începerea lucrărilor ţin, în primul rând, de stat, care a tărăgănat foarte mult exproprierile ternurilor de pe traseul autostrăzii, spune Dan Balcan, administrator PA&CO International, compania lui Costel Căşuneanu, unul dintre „regii asfaltului” din România. Astfel, până în urmă cu un an, legea privind exproprierile prevedea că statul şi proprietarul terenului să cadă de acord asupra uneui preţ, altfel lucrările nu puteau demara. „Asta ne-a ţinut foarte mult pe loc. De-abia de anul trecut s-a schimbat legea. Acum, o comisie stabileşte preţul terenului iar proprietarul, dacă este nemulţumit, poate da statul în judecată şi câştiga sau nu, dar de expropriat e expropriat oricum”, a precizat Balcan pentru ECONOMICA.NET. Potrivit oficialului PA&CO, lucrările au început să se desfăşoare într-un ritm alert de-abia de anul trecut.

După ce fostul premier Mihai- Răzvan Ungureanu a anunţat, la începutul anului, că termenul limită de finalizare a lucrărilor pe Bucureşti-Ploieşti este luna mai, noul guvern Ponta a avansat termenul de 30 iunie. Acum câteva zile, ministrul Transporturilor Ovidiu Silaghi a precizat că lucrările vor fi finalizate de-abia la 1 august.

Cei 62 de km ai autostrăzii se împart în cinci tronsoane dintre care două sunt deja recepţionate. „Noi am terminat totul, am avut recepţia săptămâna trecută. Şi Umbrărescu(Spedition UMB – n.r. )a avut recepţia deci sectoarele 3 şi 5 sunt finalizate. Mai sunt lucrări la ceilalţi constructori implicaţi în proiect”, afirmă Balcan. Acesta nu a dorit să exemplifice concret, însă celelalte două firme care lucrează la autostradă sunt italienii de la Impresa Pizzarotti şi Euroconstruct Trading 98 a oamenilor de afaceri Dan Besciu şi Sorin Vulpescu.

Lucrările la autostrada Bucureşti-Ploieşti au început în 2008 în timpul mandatului de ministru al Transporturilor al lui Radu Berceanu. Încă doi miniştri, Anca Boagiu şi Lucian Bode, nu au reuşit să inaugureze autostrada iar , după schimbarea Guvernului, noul ministru Ovidiu Silaghi a amânat deja de două ori deschiderea Bucureşti-Ploieşti pentru traficul autovehiculelor.

Recent, secretarul general-adjunct de la Transporturi Horaţiu Buzatu spunea că pe Bucureşti-Ploieşti se munceşte „cum nu s-a muncit niciodată, dar nu se poate face într-o lună ce nu s-a făcut în patru ani”.

Autostrada Bucureşti – Ploieşti este un proiect cu un cost total de 430 de milioane de euro, bani care provin integral de la buget.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania, cel mai mare furnizor de gaze pentru clienții casnici, avertizează că, la ce prețuri sunt acum pe piețe, o liberalizare a prețui pentru clienții casnici va......
Săptămână de foc pentru marile bănci americane. Rezultatele giganţilor financiari sunt aşteptate cu emoţii mari pentru speranţele de redresare ale sectorului financiar (analiză eToro)
Săptămână de foc pentru marile bănci americane. Rezultatele giganţilor financiari sunt aşteptate cu emoţii mari pentru ...
Marile bănci intră în centrul atenţiei săptămâna aceasta pentru a-şi prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu. DIICOT va contesta decizia
Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu. DIICOT va contesta decizia
Tribunalul Bucureşti a admis marţi cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură ...
Noi şocuri asupra preţurilor din România. Ce pericole pun presiune pe inflaţie – Codîrlaşu, CFA
Noi şocuri asupra preţurilor din România. Ce pericole pun presiune pe inflaţie – Codîrlaşu, CFA
Creşterea preţurilor la energia electrică, petrol şi gaze naturale continuă să pună presiune asupra inflaţiei, iar ...