BNP vrea să reducă deficitul de finanţare din Spania şi Italia prin transfer de credite în alte ţări

BNP Paribas, cea mai mare bancă franceză, analizează un plan de reducere a deficitului de finanţare de 40 de miliarde de euro înregistrat în Spania şi Italia prin transferul unei părţi din portofoliile de credite în Belgia, au declarat mai multe surse apropiate situaţiei, citate de Bloomberg.
Economica.net - lun, 02 iul. 2012, 13:08
BNP vrea să reducă deficitul de finanţare din Spania şi Italia prin transfer de credite în alte ţări

Banca vrea să reducă decalajul dintre împrumuturi şi depozite din ţările europene în care este prezentă prin transferul în Belgia a portofoliilor de împrumuturi pentru exporturi şi de finanţare a proiectelor. BNP a analizat şi transferul activelor legate de finanţarea afacerilor în domeniul mărfurilor în Elveţia, au arătat sursele.

„Nu este uşor să împrumuţi companiile spaniole fără să ai depozite suficiente la nivel local”, a declarat Christophe Nijdam, analist la AlphaValue în Paris.

BNP Paribas vrea să rezolve problemele legate de finanţare din Spania şi Italia, unde nivelul mai ridicat al creditelor faţă de depozite a fost unul dintre principalele motive pentru care Moody’s a retrogradat ratingul băncii, în luna iunie.

Transferul de împrumuturi în Belgia ar putea fi limitat la 20 de miliarde de euro, iar în cazul Elveţiei la 10 miliarde de franci elveţieni, potrivit uneia dintre surse.

Un purtător de cuvânt al BNP Paribas a refuzat să comenteze.

Acţiunile BNP Paribas sunt în creştere cu circa 5% la bursa din Paris, după ce au avansat cu până la 5,3% în timpul tranzacţiilor.

BNP Paribas a reevaluat anul trecut în scădere cu 3,2 miliarde de euro deţinerile de obligaţiuni suverane elene şi a luat măsuri să îşi reducă expunerile la datoriile statelor europene, cu excepţia Belgiei, pentru a-şi proteja capitalul.

Portofoliul de obligaţiuni italiene a fost redus cu 43%, la 11,6 miliarde de euro, într-o perioadă de 10 luni încheiată pe 30 aprilie.

La nivel de grup, BNP Paribas avea la sfârşitul lunii martie un suplus de finanţare de 51 de miliarde de euro, chiar dacă în unele state importante există un decalaj între împrumuturi şi depozite.

Te-ar mai putea interesa și
Camera Deputaților a votat măsuri noi pentru combaterea PPA, printre care extragerea integrală a mistreților din zonele contaminate și controale dure la frontieră. Crescătorii de porci salută decizia
Camera Deputaților a votat măsuri noi pentru combaterea PPA, printre care extragerea integrală a mistreților din zonele ...
Votul dat vineri în cadrul sesiunii extraordinare a Plenului Camerei Deputaţilor pentru adoptarea modificărilor legislative privind combaterea pestei porcine africane (PPA) reprezintă un pas......
România, în stare de alertă energetică pentru luna august, după reducerea debitului Dunării. Ucraina ne va furniza curent în orele de seară
România, în stare de alertă energetică pentru luna august, după reducerea debitului Dunării. Ucraina ne va furniza ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat stare de alertă energetică la nivel național pentru întreaga lună august ...
Mai este agricultura românească profitabilă în 2026? 25 de kilograme de grâu costă cât o cafea în oraș
Mai este agricultura românească profitabilă în 2026? 25 de kilograme de grâu costă cât o cafea în oraș
Agricultura românească are perspective bune privind producția, însă profitabilitatea fermelor rămâne sub presiune. ...
Norvegienii de la Scatec cumpără proiectul eolian Urleasca de 168 milioane de euro de la OX2
Norvegienii de la Scatec cumpără proiectul eolian Urleasca de 168 milioane de euro de la OX2
Scatec ASA, furnizor norvegian de soluții de energie regenerabilă, a semnat un acord pentru achiziționarea proiectului ...