Bursa a avansat cu 0,9% în prima parte a zilei, în linie cu pieţele externe

Bursa de la Bucureşti a rămas pe linia burselor externe şi a crescut cu 0,93% în prima parte a zilei, într-o piaţă în care cele mai multe acţiuni au continuat să înregistreze rulaje reduse, iar lichiditatea a fost salvată din nou de titlurile Fondului Proprietatea (FP).
Economica.net - mar, 03 iul. 2012, 11:01
Bursa a avansat cu 0,9% în prima parte a zilei, în linie cu pieţele externe

Piaţa a crescut în sesiunea precedentă în cel mai alert ritm din ultimele opt luni, menţinându-se pe linia ascendentă din precedentele şedinţe. Astfel, în precedentele patru şedinţe indicele general al Bursei, BET-C, a urcat cumulat cu peste 6%.

La mijlocul şedinţei de marţi, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 1,03%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, avansa cu 1,56%.

În acelaşi timp, acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP) plasau indicele BET-FI cu 0,95% peste închiderea de luni.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a urcat cu 1%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Bursa a lansat, marţi, un nou indice, BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS). BET-BK va putea fi folosit ca un indice de referinţă pentru fondurile mutuale active în România.

Componenţa indicelui BET-BK este foarte apropiată de cea a indicelui BET-XT. Indicele BET-BK cuprinde acţiunile celor cinci SIF-uri, ale OMV Petrom (SNP), BRD (BRD), Fondul Proprietatea (FP), Erste (EBS), Transelectrica (TEL), Biofarm (BIO), Bursa de Valori (BVB), Transgaz (TGN), Banca Transilvania (TLV), Antibiotice (ATB), Alro (ALR), Electromagnetica (ELMA), Oltchim (OLT), SSIF Broker (BRK), Zentiva (SCD), Ropharma (RPH), Condmag (COMI), Compa (CMP), Oil Terminal (OIL) şi Dafora (DAFR).

După primele minute ale şedinţei, indicele BET-BK era în creştere cu 0,67%.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 6,6 milioane lei (1,5 milioane euro), valoare de aproape trei ori mai redusă decât lichiditatea din prima parte a şedinţei anterioare, de 17,2 milioane lei (3,8 milioane euro).

Titlurile Fondului Proprietatea au rămas cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 3,3 milioane lei, şi au asigurat jumătate din rulajul pieţei. Cel mai recent transfer cu aceste acţiuni a fost efectuat la 0,48 lei, cu 0,52% peste nivelul de luni.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, marile pieţe europene erau în creştere cu până la 0,8%, îndreptându-se spre cel mai amplu avans de cinci şedinţe consecutive din acest an, datorită aşteptărilor pieţei ca băncile centrale din Europa şi China să relaxeze politica monetară pentru a stimula economia.

Te-ar mai putea interesa și
Banca Transilvania acordă un credit de 37 de milioane de euro pentru un proiect imobiliar de 1.700 de apartamente în estul Bucureștiului
Banca Transilvania acordă un credit de 37 de milioane de euro pentru un proiect imobiliar de 1.700 de apartamente în estul ...
Banca Transilvania susține dezvoltarea PRIMA Solis, primul proiect high-end din estul Bucureștiului, printr-o finanțare de 37 de milioane de euro pentru PRIMA Development Group, potrivit unui......
Finanțare uriașă pentru România. BEI acordă un împrumut de 800 de milioane de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei de la Cernavodă
Finanțare uriașă pentru România. BEI acordă un împrumut de 800 de milioane de euro pentru retehnologizarea Unității ...
S.N. Nuclearelectrica S.A. (SNN) anunță că Boardul Băncii Europene de Investiții (BEI) a aprobat în data de 15 iulie ...
Nazare: România poate deveni un furnizor strategic de produse agroalimentare pentru regiune şi pentru toată Europa
Nazare: România poate deveni un furnizor strategic de produse agroalimentare pentru regiune şi pentru toată Europa
România poate deveni un furnizor strategic de produse agroalimentare pentru regiune şi pentru Europa, însă pentru valorificarea ...
Rambursul în e-commerce: de ce întârzie banii și ce pot face comercianții
Rambursul în e-commerce: de ce întârzie banii și ce pot face comercianții
România are cea mai ridicată rată de plată ramburs din Uniunea Europeană: două din trei comenzi online sunt plătite ...