Șeful de la Autostrăzi a fost demis. Vezi cu ce motiv ciudat și cine îi ia locul

Ministrul Transporturilor l-a demis pe Mihail Başulescu de la conducerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), funcţia de director general fiind preluată de Mircea Pop, director general adjunct pe proiecte cu finanţare europeană.
Economica.net - mar, 03 iul. 2012, 12:49
Șeful de la Autostrăzi a fost demis. Vezi cu ce motiv ciudat și cine îi ia locul

Ordinul de schimbare ar fi fost semnat de ministrul Transporturilor, după ce a vizitat şantierul lucrărilor de pe A2, potrivit unor surse din Ministerul Transporturilor. „Începând de azi, a încetat contractul de mandat al domnului Başulescu” a declarat pentru ECONOMICA.NET Cristina Savu, consilierul de comunicare al Ministrului Transporturilor, Ovidiu Silaghi.

Noul şef al companiei a fost numit Mircea Pop, în prezent director general adjunct 

“Nu ştiu de nicio decizie. Sunt perplex, acum că mi-aţi spus, că presa a scris că ieri am fost schimbat. Ieri am fost pe autostradă cu dl ministru, dar nu mi-a spus nimic în acest sens”, a spus Başulescu pentru Capital.

Motivaţie dubioasă a demiterii

Başulescu a fost numit la şefia Companiei de Autostrăzi acum două săptămâni. El a mai ocupat această funcţie şi în timpul guvernării Adrian Năstase, Başulescu fiind cel care a semnat contractul cu firma americană Bechtel pentru construcţia Autostrăzii Transilvania. 

Cu toate că a ocupat această poziţie doar două săptămâni, Ministrul Transporturilor a spus că l-a demis pe Băşulescu din cauza întârzierilor la lucrările de la autostrăzi.

El a precizat, într-un briefing la Guvern, că motivul demiterii şefului CNADNR ţine în primul rând de întârzierea lucrărilor de la autostrada Bucureşti – Ploieşti. „Aţi văzut ce grad mare de întârziere avem pe Bucureşti – Ploieşti? Nu este suficient?”, a explicat Silaghi.

Pe de altă parte, presa a scris că Başulescu a fost angajat anul trecut în funcția de director la firma Romstrade, compania patronată de cunsocutul rege al asfaltului Nelu Iordache. Mai mult, la doar o zi după ce a fost numit director la Compania de Autostrăzi, Compania a semnat un act adițional pentru lucrări suplimentare la un proiect Romstrade.

Te-ar mai putea interesa și
Plenul Senatului a aprobat desfăşurarea unei anchete parlamentare privind întâlnirea Ilie Bolojan – Simina Tănăsescu
Plenul Senatului a aprobat desfăşurarea unei anchete parlamentare privind întâlnirea Ilie Bolojan – Simina Tănăsescu
Plenul Senatului, reunit luni, a aprobat desfăşurarea unei anchete parlamentare de către Comisia pentru constituţionalitate cu privire la întâlnirea care a avut loc pe 14 august între......
Tendințe din domeniul securității cibernetice în industria jocurilor online
Tendințe din domeniul securității cibernetice în industria jocurilor online
Industria jocurilor de noroc este în plină expansiune, datorită inovațiilor captivante din domeniu și a creșterii vertiginoase ...
O dronă a căzut într-o gospodărie din Vrancea. Populația din zonă a fost evacuată
O dronă a căzut într-o gospodărie din Vrancea. Populația din zonă a fost evacuată
Locuitorii aflaţi pe o rază de aproximativ 300 de metri în jurul unei gospodării din satul Ciuşlea, comuna Garoafa, ...
O nouă sesiune de înscrieri în Programul „Rabla” 2026 pentru persoane fizice demarează marţi dimineaţa
O nouă sesiune de înscrieri în Programul „Rabla” 2026 pentru persoane fizice demarează marţi dimineaţa
Persoanele fizice care nu au reuşit să se înscrie anterior în Programul "Rabla" 2026 vor avea o nouă oportunitate de ...