Fostul dictator argentinian Jorge Videla a fost condamnat la 50 de ani de închisoare pentru răpiri

Fostul dictator argentinian Jorge Videla (1976-1981) a fost condamnat joi la Buenos Aires la 50 de ani de închisoare pentru răpirea copiilor opozanţilor în timpul dictaturii (1976-1983) iar unul dintre co-inculpaţi, Reynaldo Bignone a primit 15 ani, a anunţat tribunalul citat de AFP.
Economica.net - vin, 06 iul. 2012, 04:15
Fostul dictator argentinian Jorge Videla a fost condamnat la 50 de ani de închisoare pentru răpiri

Tribunalul a decis „să condamne pe fostul general Jorge Videla (în vărstă de 86 de ani) la 50 de ani de închisoare (..,) şi pe fostul general Reynaldo Bignone (în vârstă de 84 de ani) la 15 ani”.

Preşedinta tribunalului, Maria Roqueta, a citit decizia în faţa unie săli pline, în prezenţa mai ales a liderei organizaţiei Bunicile din Plaza del Mayo, Estela de Carlotto, care stă la originea descoperirii identităţilor a 105 copii ai opozanţilor răpiţi în timpul dictaturii şi daţi în grija apropiaţilor regimului militar.

În faţa unui ecran gigant instalat la tribunal, sute de apropiaţi ai victimelor, copii ai opozanţilor şi apărători ai Drepturilor Omului au primit condamnarea cu aplauze şi strigăte de bucurie, după ani de proceduri, a constatat un jurnalist AFP.

Pedepse de 40 până la 15 ani de închisoare au fost acordate şi altor co-inculpaţi anchetaţi de asemenea pentru participarea la un „plan sistematic” de răpire şi însuşire a copiilor opozanţilor.

Jorge Videla ispăşeşte deja două sentinţe cu închisoarea pe viaţă pentru crime împotriva umanităţii. Reynaldo Bignone care s-a aflat la putere între 1982 şi 1983 ispăşeşte de asemenea două pedepse (închisoare pe viaţă plus o sentinţă de 25 de ani de închisoare) pentru încălcarea Drepturilor Omului.

În total, 11 persoane au apărut în faţa instanţei din februarie 2011 la Buenos Aires pentru acest prim proces de „răpiri sistematice” şi însuşirea copiilor.

Organizaţia Bunicile din Plaza del Mayo evaluează la aproximativ 500 numărul „copiilor furaţi” şi apoi „adoptaţi” de familiile apropiaţilor regimului dictatorial.

Te-ar mai putea interesa și
Nouă ieftinire a motorinei în benzinării, după cea de ieri. Care sunt acum prețurile
Nouă ieftinire a motorinei în benzinării, după cea de ieri. Care sunt acum prețurile
După ieftinirea de ieri a carburanților, motorina s-a ieftinit și azi, și în viitorul apropiat ar putea urma noi scăderi de prețuri....
România scapă la limită de FMI. Ministrul finanțelor, Nazare, despre decizia Moody’s: E un răgaz de câteva luni
România scapă la limită de FMI. Ministrul finanțelor, Nazare, despre decizia Moody’s: E un răgaz de câteva luni
România evită la mustață un nou împrumut de la FMI, cel puțin până în toamnă. După ce Fitch Ratings, cea mai mare ...
România trece vara fără FMI, la limită! Moody’s ne mai dă și ea o ultimă șansă: Rating confirmat. Marele examen vine în octombrie
România trece vara fără FMI, la limită! Moody’s ne mai dă și ea o ultimă șansă: Rating confirmat. Marele examen ...
După ce Fitch Ratings, cea mai mare și mai "blândă" dintre marile agenții de rating ale lumii, a confirmat în ultima ...
PPC se extinde agresiv în Europa centrală: cumpără o firmă germană cu un portofoliu de 2.000 MW în regenerabil în Polonia și Ungaria
PPC se extinde agresiv în Europa centrală: cumpără o firmă germană cu un portofoliu de 2.000 MW în regenerabil în ...
Grupul PPC anunță semnarea unui acord strategic cu compania germană ABO Energy GmbH & Co. KGaA pentru achiziția filialelor ...