Autorităţile britanice lansează o anchetă penală în cazul manipulării dobânzilor interbancare

Biroul britanic de combatere a delictelor financiare (SFO) a anunţat oficial vineri că deschide o anchetă penală în cazul manipulării dobânzilor interbancare, caz care a dus la demisia directorului general al băncii Barclays, Robert Diamond, şi a altor reprezentanţi ai instituţiei financiare.
Economica.net - vin, 06 iul. 2012, 19:42
Autorităţile britanice lansează o anchetă penală în cazul manipulării dobânzilor interbancare

„David Green, director al SFO, a luat decizia oficială să accepte lansarea unei anchete în afacerea LIBOR”, se arată într-un comunicat al SFO.

O echipă specializată a început deja să lucreze în cadrul acestei anchete, a precizat un purtător de cuvânt al SFO. Instituţia a refuzat în schimb să precizeze care sunt băncile sau persoanele vizate.

Barclays a anunţat la sfârşitul lunii trecute că va plăti 290 milioane de lire sterline (360 milioane euro) pentru a pune capăt unor investigaţii ale autorităţilor de reglementare din Marea Britanie şi Statele Unite, referitoare la manipularea dobânzilor interbancare LIBOR şi EURIBOR, în perioada 2005-2009.

Ulterior, preşedintele băncii Marcus Agius directorul general Bob Diamond şi directorul operaţional Jerry del Missier au demisionat din funcţii.

Cazul s-ar putea extinde şi la alte bănci, fiind în curs investigaţii pe mai multe continente, care se referă la bănci precum Royal Bank of Scotland, Citigroup şi JP Morgan.

Te-ar mai putea interesa și
Tendințe în serviciile financiare digitale din România: de ce viteza funcționează deja împreună cu responsabilitatea
Tendințe în serviciile financiare digitale din România: de ce viteza funcționează deja împreună cu responsabilitatea
În ultimii câțiva ani, serviciile financiare digitale din România au devenit o parte firească a vieții economice. Oamenii plătesc cu telefonul la cumpărături, intră în conturi prin......
Transformările din industria auto și implicațiile din perspectiva prețurilor de transfer
Transformările din industria auto și implicațiile din perspectiva prețurilor de transfer
Industria auto din România și din întreaga lume traversează una dintre cele mai complexe perioade din ultimele decenii. ...
Șeful Federal Reserve împinge valoare bitcoin în sus. Criptomoneda a înregistrat o ușoraă revenire în urma comentariilor pozitive privind inflația făcute de Kevin Warsh
Șeful Federal Reserve împinge valoare bitcoin în sus. Criptomoneda a înregistrat o ușoraă revenire în urma comentariilor ...
După ce a atins miercuri un nou minim anual de 57.722 de dolari, bitcoin a înregistrat o ușoară revenire, care l-a readus ...
Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA a autorizat comercializarea a 20 de variante de pliculețe cu nicotină ZYN ca „produse din tutun cu risc modificat”
Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA a autorizat comercializarea a 20 de variante de pliculețe cu ...
Prin această decizie, ZYN devine primul produs din categoria pliculețelor cu nicotină care primește o astfel de autorizare, ...